limita definitie

34 definiții pentru limita

LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.
LIMÍTĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.); capăt. ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile intelectuale, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.
LÍMITĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.). ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. A fixa între anumite limite sau granițe, a mărgini, a restrînge, a îngrădi. Ascuțirea crescîndă a contradicțiilor capitalismului în faza imperialistă, ascuțirea contradicției dintre forțele de producție și relațiile de producție limitează din ce in ce mai mult creșterea productivității muncii în societatea capitalistă. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 4, 60. M-am învățat de mult să-mi limitez dorințele. C. PETRESCU, C. V. 375.
LÍMITĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, linie mărginașă, margine. ◊ Fig. Înțeleg afacerile voastre, dar totul are o limită. C. PETRESCU, C. V. 132. ◊ Limită de vîrstă = vîrstă pînă la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. ♦ (Muz.) Tonul extrem cel mai înalt sau cel mai profund pe care-l poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (Mai ales în expr.) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, regiuni etc.; graniță, hotar.
limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză
límită s. f., g.-d. art. límitei; pl. límite
!situáție-límită (-tu-a-ți-e) s. f., art. situáția-límită (-ți-a), g.-d. art. situáției-límită; pl. situáții-límită
limitá vb., ind. prez. 1 sg. limitéz, 3 sg. și pl. limiteáză
límită s. f., pl. límite
situáție-límită s. f. (sil. -tu-a-ți-e), art. situáția-límită (sil. -ți-a)
LIMITÁ vb. 1. v. delimita. 2. v. mărgini. 3. v. localiza. 4. v. restrânge. 5. v. restrânge. 6. v. reduce. 7. a mărgini, a restrânge, (fig.) a îngrădi. (A ~ drepturile cuiva.)
LÍMITĂ s. 1. v. extremitate. 2. limită teritorială v. frontieră. 3. v. extremitate. 4. v. margine. 5. v. cuprins. 6. graniță, hotar, margine, (înv.) termen. (Se păstrează între ~ rezonabile.) 7. v. restricție. 8. v. prag. 9. margine, măsură. (Orice lucru are o ~.)
LIMITÁ vb. I. tr., refl. A (se) mărgini, a (se) fixa între anumite limite, a (se) restrânge. [< fr. limiter, it., lat. limitare].
LÍMITĂ s.f. 1. Ceea ce mărginește ceva; hotar; margine. ♦ Cel mai înalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce sau un instrument. 2. (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 3. (Fig.) Punct până la care pot ajunge posibilitățile cuiva. [< fr., it. limite, cf. lat. limes – margine].
LIMITÁ vb. tr., refl. 1. a (se) mărgini, a (se) fixa între anumite limite, a (se) restrânge. 2. a menține nivelul unui semnal electric în limite prestabilite. (< fr. limiter, lat. limitare)
LÍMITĂ s. f. 1. valoare extremă (maximă sau minimă) a unei mărimi. ◊ ceea ce mărginește ceva; hotar; margine. ♦ la ~ = în caz extrem. ◊ cel mai înalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce, un instrument. 2. (mat.) valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 3. (fig.) punct până la care pot ajunge posibilitățile cuiva. (< fr. limite, lat. limes, -itis)
A LIMITÁ ~éz tranz. A readuce la anumite limite; a restrânge; a delimita. ~ puterea cuiva. ~ un buget. /<fr. limiter, lat. limitare
A SE LIMITÁ mă ~éz intranz. A-și impune anumite limite; a se mărgini. /<fr. limiter, lat. limitare
LÍMITĂ ~e f. 1) Punct ce marchează sfârșitul unei întinderi sau suprafețe. ◊ ~ teritorială linie de demarcație care desparte diferite țări; hotar; graniță; frontieră. 2) Ton al unei voci sau al unui instrument, caracterizat prin înălțime sau profunzime extremă. 3) Punct extrem al unei acțiuni; linie de sus a unei evoluții. ◊ ~ de vârstă vârstă după care o persoană nu mai poate exercita o anumită funcție publică. 3) mat. Valoarea fixă spre care tind valorile unei mărimi variabile. 4) fig. Punct final pe care îl pot atinge posibilitățile, mijloacele sau capacitățile unei persoane. /<fr. limite, lat. limes, ~itis
limità v. a fixa, a stabili limitele.
limită f. 1. linie de separațiune: limitele orașului; 2. fig. margine: libertatea are limitele ei.
*límită f., pl. e (lat. limes, limitis m.; fr. limite f.). Hotar, graniță, margine, frontieră, fruntarie: limitele uneĭ țărĭ, uneĭ moșiĭ, uneĭ călătoriĭ, (fig.) ale uneĭ acțiunĭ. Mat. Mărime de care alta se poate apropia indefinit fără s’o ajungă vre-o dată: cercu e limita superioară a perimetrelor poligoanelor înscrise. V. asimptotă.
*limitéz v. tr. (lat. limito, -áre). Hotărăsc, fixez hotarele unuĭ teritoriŭ. Fig. Restrîng, fixez punctu pînă unde poate merge o acțiune: a limita puterile, autorizațiunea cuĭva, cheltuĭelile. V. refl. Mă mărginesc, îs vecin: moșia luĭ se limitează cu a ta.
LIMITA vb. 1. a circumscrie, a delimita, a demarca, a hotărnici, a marca, a mărgini, (înv.) a hotărî, a semna. 2. a delimita, a mărgini, a străjui, a țărmuri. (Stîlpii de telegraf ~ șoseaua.) 3. a se mărgini, a se mulțumi, a se reduce, a se restrînge, a se rezuma. (Totul s-a ~ la strictul necesar.) 4. a circumscrie, a delimita, a restrînge. (A ~ tema lucrării la...) 5. a se mărgini, a se reduce, a se rezuma, a sta, (rar) a se încheia. (Importanța lucrării nu se ~ doar la...) 6. a mărgini, a restrînge, (fig.) a îngrădi.
LIMITĂ s. 1. cap, capăt, colț, extremă, extremitate, margine, (înv.) sconcenie. (La cealaltă ~ a țării.) 2. limită teritorială = frontieră, graniță, hotar, (înv. și pop.) margine, (înv.) confinii (pl.), cordon, fruntarie, miezuină. (~ a unui stat.) 3. extremitate, margine, (înv.) soroc. (La ~ cîmpiei.) 4. linie, margine. (S-a oprit la ~ satului.) 5. cuprins, (rar) perimetru, (înv.) ocol. (În ~ cetății.) 6. graniță, hotar, margine, (înv.) termen. (Se păstrează între ~ rezonabile.) 7. restricție, (rar) mărginire. (Generalizează fără nici o ~.) 8. (FIZIOL.) prag. (~ de excitabilitate.)
caz-límită s. n. 1973 Caz ieșit din comun v. elev-problemă (din caz + limită; cf. fr. cas-limite)
experimént-límită s. n. Experiment dus până la extremă ◊ „Împrumutul străin, clișeul sec, experimentul-limită care, în loc să afirme originalitatea tânărului creator, îl înfeudează unor formule de mult perimate.” Cont. 2 XII 66 p. 3. ◊ „O expoziție bienală de stat, s-a spus adeseori, nu poate fi doar rezultatul vectorilor celor mai decis orientați către experimentul-limită, chiar dacă în multe ateliere individuale stadiul actual de evoluție al artistului n-ar putea fi ilustrat prin altceva decât prin exclusivismul gustului său specializat.” Sc. 7 I 71 p. 4 (din experiment + limită)
límită s. f. în constr. la limită 1994 În caz extrem v. contraproductiv (traduce fr. à la limite)
scor-límită s. n. (sport) Scor minim ◊ „La prima vedere, elvețienii, după scorul-limită din fața echipei vest-germane, par a fi mai redutabili decât francezii.” Sc. 28 II 70 p. 7. ◊ „14 [meciuri] s-au încheiat cu scorul-limită de 10.” I.B. 5 X 70 p. 4 (din scor + limită)
situáție-límită s. f. Situație care nu dă posibilitatea alegerii, impunând folosirea la maximum a capacităților (fizice, psihice etc.) ◊ „Autorul alege o formulă dramatică prin firea ei explicită, relevându-și eroii, am spune, în situații-limită.Cont. 15 V 64 p. 4. ◊ „Preluând schema literară a nuvelei «medievale», M. L.C. încearcă și reușește, în fond, niște foarte largi portrete surprinzând [...] caracterele umane într-o situație-test, sau după un termen de mult acreditat, situație-limită.R.l. 8 X 72 p. 2; v. și Mag. 4 II 67 p. 5, Luc. 11 III 67 p. 20, Cont. 9 VI 67 p. 5; v. și impact (din situație + limită; cf. fr. situation-limite; DMN 1965; FC I 65, A. Giurescu M.C. 35)
térmen-límită s. n. Ultimul termen ◊ „Patinatorii au termene-limită de evoluție pe gheață: o oră și jumătate sau două ore.” Cont. 22 I 71 p. 2. ◊ „De reținut că nu există un termen-limită de înscriere a dobânzii. Dimpotrivă, operațiunile de înscriere în librete sau de plată efectivă se fac oricând.” Sc. 10 VIII 75 p. 3. ◊ „Liderul organizației politico-militare șiite «AMAL», N.B., a declarat ziariștilor că nu este legat de un termen-limită în ceea ce privește problema ostaticilor [...]” R.l. 26 V 85 p. 6 (din termen + limită)
LIMITE, revistă literară de atitudine anticomunistă, apărută la Paris (1969-1985), sub conducerea lui Virgil Ierunca și N. Petra. A publicat versuri, critică și istorie literară, amintiri, recenzii, cronici, articole ale scriitorilor români în exil. Colaboratori: Monica Lovinescu, Șt. Baciu, I. Negoițescu, Al. Lungu, I. Caraion, P. Goma, V. Tănase ș.a.

limita dex

Intrare: limită
limită substantiv feminin
Intrare: limita
limita verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: situație-limită
situație-limită substantiv feminin
  • silabisire: si-tu-a-ți-e-