Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

15 defini╚Ťii pentru licita╚Ťie

LICIT├ü╚ÜIE, licita╚Ťii, s. f. V├ónzare a unui bun f─âcut─â ├«n public, dup─â reguli speciale, av├ónd drept rezultat atribuirea obiectului de v├ónzare persoanei care a oferit pre╚Ťul cel mai mare sau condi╚Ťiile cele mai avantajoase, ├«n cazul serviciilor; mezat. [Var.: licita╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. licitation, lat. licitatio, -onis.
LICITA╚ÜI├ÜNE s. f. v. licita╚Ťie.
LICIT├ü╚ÜIE, licita╚Ťii, s. f. V├ónzare a unui bun f─âcut─â ├«n public, dup─â reguli speciale, av├ónd drept rezultat atribuirea obiectului de v├ónzare persoanei care a oferit pre╚Ťul cel mai mare; mezat. [Var.: licita╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. licitation, lat. licitatio, -onis.
LICITA╚ÜI├ÜNE s. f. v. licita╚Ťie.
LICIT├ü╚ÜIE, licita╚Ťii, s. f. (Uneori determinat prin ┬źpublic─â┬╗) V├«nzare f─âcut─â ├«n public dup─â reguli speciale, obiectul care se vinde fiind atribuit persoanei care a oferit pre╚Ťul cel mai mare; mezat. Intr─âm ├«n st─âp├«nirea b─âl╚Ťii... Licita╚Ťia talionului... e aranjat─â. DAVIDOGLU, O. 16. Dar nu putem face licita╚Ťie public─â! observ─â Stavrat. REBREANU, R. II 52. ÔŚŐ (Adesea ├«n construc╚Ťie cu verbele ┬źa scoate┬╗, ┬źa vinde┬╗) Le scot p─âm├«nturile la licita╚Ťie. VORNIC, P. 98. Mo╚Öia ta s-a v├«ndut la licita╚Ťie; dar unchiul meu a cump─ârat-o pentru tine. BOLINTINEANU, O. 406.
licit├í╚Ťie (-╚Ťi-e) s. f., art. licit├í╚Ťia (-╚Ťi-a), g.-d. art. licit├í╚Ťiei; pl. licit├í╚Ťii, art. licit├í╚Ťiile (-╚Ťi-i-)
licit├í╚Ťie s. f. (sil. -╚Ťi-e), art. licit├í╚Ťia (sil. -╚Ťi-a), g.-d. art. licit├í╚Ťiei; pl. licit├í╚Ťii, art. licit├í╚Ťiile (sil. -╚Ťi-i-)[1]
LICITÁȚIE s. (JUR.) mezat, (înv., în Mold. și Transilv.) cochii-vechi. (A scoate ceva la ~.)[1]
LICIT├ü╚ÜIE s.f. V├ónzare public─â a unui bun sau a unor obiecte, care se adjudec─â celui care a oferit pre╚Ťul cel mai ridicat. [Gen. -iei, var. licita╚Ťiune s.f. / cf. fr. licitation, lat. licitatio].
LICITA╚ÜI├ÜNE s.f. v. licita╚Ťie.
LICIT├ü╚ÜIE s. f. modalitate de v├ónzare-cump─ârare public─â a unui bun, a unei m─ârfi etc., care se adjudec─â celui ce ofer─â pre╚Ťul cel mai ridicat; alegere, din mai multe oferte prezentate de unit─â╚Ťi specializate, pentru o anumit─â lucrare, pe aceea care are pre╚Ťul cel mai sc─âzut. (< fr. licitation, lat. licitatio)
LICIT├ü╚ÜIE ~i f. V├ónzare ├«n public a unor bunuri materiale, ce revin persoanei, care ofer─â cel mai ├«nalt pre╚Ť; mezat. [G.-D. licita╚Ťiei; Sil. -╚Ťi-e] /<fr. licitation, lat. licitatio, ~onis[1]
licita╚Ťi(un)e f. v├ónzare public─â a unui bun posedat ├«n comun de mai mul╚Ťi.
*licita╚Ťi├║ne f. (lat. licitatio, -├│nis). Mezat, v├«nzare public─â a averi─ş cu─şva p. datori─ş, care avere trece la cel ce d─â ma─ş mult; a vinde la (sa┼ş pin) licita╚Ťiune. ÔÇô Ob. -├í╚Ťie.
LICITAȚIE s. (JUR.) mezat, (înv., în Mold. și Transilv.) cochii-vechi. (A scoate ceva la ~.)

Licita╚Ťie dex online | sinonim

Licita╚Ťie definitie

Intrare: licita╚Ťie
licita╚Ťiune
licita╚Ťie substantiv feminin
  • silabisire: -╚Ťi-e