LICÉNȚĂ, licențe, s. f. 1. Titlu obținut la trecerea examenului de absolvire a învățământului superior; examen dat pentru obținerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizație eliberată de administrație prin care se permite practicarea unei anumite activități. 3. Contract de transmitere a drepturilor aferente unui brevet de invenție prin care titularul unei mărci autorizează o terță persoană să o folosească. 4. Atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. (În sintagma) Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licentia.