LEUCÍT s. n. Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucite.

LEUCÍT s. n. Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucite.

LEUCÍ, leucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate pe cineva. – Din leucă.

leucít (le-u-) s. n.

leucít s. n. (sil. le-u-)

LEUCÍT s. (MIN.) feldspatoid.

LEUCÍT s.n. 1. Mineral din grupa silicaților, conținând aluminiu și potasiu, care se găsește în unele roci eruptive. 2. Corpuscul din citoplasma celulelor vegetale. [< fr. leucite, cf. gr. leukos – alb].

LEUCÍT s. n. 1. mineral din grupa feldspatoizilor, conținând silicat de aluminiu și potasiu, în unele roci eruptive. 2. corpuscul din citoplasma celulelor vegetale. (< fr. leucite)

LEUCIT s. (MIN.) feldspatoid.

LEUCÍT, -Ă, leuciți, -te, adj. v. LEUCI. – [DLRM]