LEOÁRBĂ, leoarbe, s. f. (Reg.; depr.) Gură (ca organ al vorbirii). – Formație onomatopeică.

LEOÁRBĂ, leoarbe, s. f. (Reg.; depr.) Gură (ca organ al vorbirii). – Formație onomatopeică.

LEOÁRBĂ s. f. (În expr.) Tacă-ți leoarba = taci din gură. (Atestat în forma lioarbă) Mai tacă-vă lioarba! răcni Vătașa. DUNĂREANU, CH. 46. Tacă-ți lioarba, dac-ai venit aici. CREANGĂ, A. 155. – Scris și: lioarbă.

leoárbă (reg.) (leoar-) s. f., g.-d. art. leoárbei; pl. leoárbe

leoárbă s. f. (sil. leoar-), g.-d. art. leoárbei; pl. leoárbe

LEOÁRBĂ s. v. gură.

LEOÁRBĂ ~e f. reg. depr. Gură ca organ al vorbirii; bot. /Onomat.

leoápa și leópa, leoárba și leórba (eoa, eo o silabă) f. (imit. ca și leorbă). Mold. Fam. Tacă-țĭ leoapa, tacă-țĭ gura (fleoanca).

leoarbă s. v. GURĂ.

tacă-ți cața! / fleanca! / gura! / leoarba! / pliscul! expr. (vulg.) taci!, liniște!, încetează!