LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă.

LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin, de ici și de colo; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă.

LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A mînca (sau a bea) cu cumpătare, a lua din mîncare cîte puțin; a ciuguli, a gusta. Se tolănesc pe canapele și fotoliuri, legumind ceaiul linguriță cu linguriță. DELAVRANCEA, S. 140. ◊ Absol. Dacă legumim, ajungem la primăvară. STANCU, D. 100.

legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă

legumí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 sg. și pl. legumeáscă

LEGUMÍ vb. (fig.) a ciuguli, a frunzări. (De ce ~ mâncarea?)

LEGUMÍ vb. v. degusta, savura.

LEGUMI- Element prim de compunere savantă, cu sensul „(referitor la) legume”, „de legume”. [< fr., it. legumi-, cf. lat. legumen].

LEGUMI- elem. „legumă”. (< fr. legumi-, cf. lat. legumen, -minis)

A LEGUMÍ ~ésc tranz. rar (băuturi, mâncăruri) A consuma în cantități mici, înghițind câte puțin; a ciuguli. /Din legumă

legumì v. 1. a mânca bucate gătite cu legume; 2. a sorbi cu încetul: a legumi ceaiul linguriță cu linguriță.

legumésc v. tr. (d. legumă). Fac mîncare cu economie, economisesc: a legumi ceapa și carnea la borș. Fig. Iron. Gust cîte puțin: a legumi ceaĭu cu lingurița, a legumi o leacă de știință.

LEGUMI vb. (fig.) a ciuguli, a frunzări. (De ce ~ mîncarea?)

legumi vb. v. DEGUSTA. SAVURA.