LEFEGÍU, lefegii, s. m. 1. Nume dat mercenarilor din Țările Române în Evul Mediu. 2. (Pop. și fam.) Salariat; funcționar. – Din tc. ulûfeci.

LEFEGÍU, lefegii, s. m. 1. Nume dat mercenarilor din țările române în evul mediu. 2. (Pop. și fam.) Salariat; funcționar. – Din tc. ulûfeci.

LEFEGÍU, lefegii, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Militar angajat cu leafă într-o armată neregulată; mercenar. Iarăși s-a împrăștiat vestea la odăile lefegiilor și la cămările curtenilor... că Ferid va să fie omorit. SADOVEANU, D. P. 89. P-atunci avea țeara dorobanți, roșiori... lefegii și slujitori; patruzeci de mii de oameni armați. GHICA, S.18. Lefegii, în număr de 1000 oameni, alcătuiau un regiment. BĂLCESCU, O. I 13. 2. (Învechit) Salariat, slujbaș, funcționar. Destui lefegii are țara asta. VLAHUȚĂ, O. A. III 43. – Variantă: leficíu (NEGRUZZI, S. I 124) s. m.

lefegíu s. m., art. lefegíul; pl. lefegíi, art. lefegíii (-gi-ii)

lefegíu s. m., art. lefegíul; pl. lefegíi, art. lefegíii

LEFEGÍU s. v. angajat, mercenar, salariat, slujbaș.

LEFEGÍU ~i m. 1) ist. Militar plătit în serviciul unui stat străin; mercenar. 2) înv. Persoană angajată care primea leafă; salariat. /<turc. ulufeci

lefegiu (lefeciu) m. 1. od. soldat străin cu leafă, mercenar care primia leafă și tain (în opozițiune cu slujitor de scuteală): după dânșii veniau lefegiii cu haine galbene OD. aprozii, lefeciii, curtenii și arcașii AL.; 2. pl. ceată de pedes-trime de 1000 de oameni sub comandă căpitanului de lefegii; 3. fam. cel ce trăiește din budgetul Statului, funcționar: lefegiii din ziua de astăzi se hrănesc din leafă AL. [Turc. ÖLEFEDJI].

lefegíŭ m. (turc. ólefeği). Vechĭ. Soldat mercenar. (Era un corp de 1000 de oamenĭ pedeștri supt comanda căpitanuluĭ de lefegiĭ în sec. 18). Azĭ. Fam. saŭ iron. Care trăĭește din leafă, adică „funcționar”. – Și -ciŭ (vechĭ).

lefegiu s. v. ANGAJAT. MERCENAR. SALARIAT. SLUJBAȘ.