leat definitie

36 definiții pentru leat

LAȚ2 s. n. v. leaț.
LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto.
LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc.
LAȚ2 s. n. v. leaț.
LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto.
LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc.
LAȚ1 s. n. v. leaț.
LEAT1 s. m. (În armata din trecut) Denumire dată unui recrut sau unui soldat. Îi de la mine din sat. Și mă dușmănește amar. El, locotenent, eu, leat prost. CAMILAR, N. I 14. Glonțu n-alege de-i domn ofițer ori leat prost. C. PETRESCU, Î. II 11. Un dorobanț... vine vesel înaintea noastră. Nu ți-e urît aici, leat? îl întreb. VLAHUȚĂ, la TDRG.
LEAT2, leaturi, s. n. (Învechit și arhaizant) 1. An. În primăvara leatului opt sute douăzeci și unu, luna lui mărțișor. C. PETRESCU, A. R. 192. Pe o culme mai semeață a acelei coaste sta, pe la leatul 1508, cetățuia lui Dracea Armașul din Mănești. ODOBESCU, S. A. 83. 2. (Popular) Contingent. V-a luat leatul la oaste, nu? GALAN, Z. R. 31. După dînșii cot la cot Suiam orbiș, noi leatul tot. COȘBUC, P. II 41. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vîrstă, a fi de-o seamă.
LEAȚ, leațuri, s. n. Piesă lungă și îngustă de lemn, fasonată, de obicei, în patru muchii și folosită la lucrări de dulgherie și de tîmplărie. Înconjurară o împrejmuire de leațuri. C. PETRESCU, Î. II 201. Patru leațuri cioplite frumos și încheiate laolaltă. SLAVICI, N. I 61. S-a tăiat un parchet, s-a făcut grinzi, căpriori, leațuri. I. IONESCU, P. 467. – Variantă: laț (DELAVRANCEA, S. 108) s. n.
laț s. n., pl. láțuri
leat1 (soldat) (fam.) s. m.
leat2 (an, contingent) s. n., pl. leáturi
leaț s. n., pl. leáțuri
laț s. n., pl. láțuri
leat (soldat) s. m., pl. leți
leat (an, contingent) s. n., pl. leáturi
leaț s. n., pl. leáțuri
LEAT s. v. an, contingent.
LEAȚ s. v. șipcă.
laț (-ți), s. m. – Leaț, șipcă, par. – Var. leț, leaț. Germ. Latte, prin intermediul săs. laz (Borcea 196; DAR), cf. mag. léc (Gáldi, Dict., 141). – Der. lățui (var. lețui), vb. (a face o palisadă sau o estacadă); lățuitor, s. m. (tăietor de pari); lățuitor, s. n. (burgiu, sfredel).
leát (leáturi), s. n.1. An, dată. – 2. Recrutare, contingent. – 3. Recrut, răcan. – 4. Soldat care aparține aceluiași contingent cu altul, camarad. Sl. lĕto (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 351; Cihac, II, 167). Din forma de „a data documentele” sl. vŭ lĕto „în anul”, provine veleat (var. înv. văleat), s. n. (dată; loc, termen; viață). – Comp. letopiseț, s. n. (cronică, anale), din sl. lĕtopisĭcĭ. Cf. îndelete.
LEAT ~uri n. 1) înv. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Pământului în jurul Soarelui; an. 2) Contingent în armată. ◊ A fi ~ cu cineva a fi de aceeași vârstă cu cineva. [Monosilabic] /<sl. lĕato
LEAȚ ~uri n. Bucată lungă și subțire de lemn (de obicei în patru muchii) folosită în tâmplărie și la construcții; șipcă. /<ung. léc
laț m. (pl. lați) 1. bucată de lemn lungă și subțire; 2. pl. scânduri ce se pun pe căpriorii învelitorii. [Sas. LAZ = germ. LATTE].
leat n. 1. număr ce arată data anului: au cumpărat la leat 1812 o hirtă de loc AL.; 2. dată preciză: câte degete am la mâini ’s tot leaturi de păgâni POP.; 3. în graiul soldățesc: cel ce a intrat în armată odată cu altul, soldat din acelaș an (în opozițiune cu deșcă). [Slav. LĬETO, an].
leaț n. pl. Mold. lațe (de brad).
1) laț m. (ca și leț, leaț). Munt. est, Trans. Leț.
leat (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. lĕto, etate, an, timp; rus. lĕto, vară. V. letopiseț, veleat). Vechĭ. Data unuĭ an: la leatu 1504. Azĭ. Fam. S. m., pl. lețĭ. Soldat intrat în oaste odată cu altu (contemporan, camarad): tu eștĭ leat cu mine; ĭa stăĭ, măĭ leat! Soldat prost: treceaŭ niște lețĭ.
leaț n. V. leț.
leț și leaț (ea dift.) n., pl. urĭ (orig. comună cu ung. léc, rut. pol. lata, sîrb. letva, d. germ. latte, vgerm. latta, de unde și fr. latte și it. latta. V. corlată). Mold. Lemnu orizontal care e fixat pe stîlpiĭ zaplazuluĭ și susține scîndurile. (Și la acoperiș se pun lețurĭ). – În Munt. est laț și lanț, în Trans. laț [m.], în Munt vest, Olt. lăntéț. Și pázie (Mold.). V. cușac.
leat s. v. AN. CONTINGENT.
LEAȚ s. șipcă, (pop.) ostreț, (reg.) zăvor, (prin Bucov.) șarampoi, (Olt. și Munt.) ștachetă, (prin Olt. și Ban.) ștează, (Bucov.) șulumachi, (Mold.) taban, (prin Ban.) tiplu. (~ la un gard.)
leát, leaturi, s.n. – (înv.) 1. An, dată. 2. Contingent. Expr. a fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă, generație. 3. Camarad. – Din sl. lěto „etate, an, timp” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).
leát, leaturi, s.n. – 1. An, dată. 2. Contingent. Expr. a fi leat cu cineva = a fi de aceiași vârstă, generație. 3. Camarad. – Din sl. lěto.
a fi leat cu cineva expr. a fi de aceeași vârstă cu cineva.

leat dex

Intrare: leat (soldat)
leat soldat substantiv masculin
Intrare: leat (an, contingent)
leat an, contingent substantiv neutru
Intrare: leaț
leaț substantiv neutru
laț substantiv neutru