LEAȚ, leațuri, s. n. Piesă lungă și îngustă de lemn, fasonată, de obicei, în patru muchii și folosită la lucrări de dulgherie și de tîmplărie. Înconjurară o împrejmuire de leațuri. C. PETRESCU, Î. II 201. Patru leațuri cioplite frumos și încheiate laolaltă. SLAVICI, N. I 61. S-a tăiat un parchet, s-a făcut grinzi, căpriori, leațuri. I. IONESCU, P. 467. – Variantă: laț (DELAVRANCEA, S. 108) s. n.