2) laț n., pl. urĭ (lat. laqueus, de unde s’a făcut *láceus, *lácius, laț; it. laccio, pv. latz, vfr. laz, nfr. lacs, cat. llas, sp. lazo, pg. laço). Ochĭ făcut la capătu uneĭ funiĭ (ațe, sîrme) care se strînge cînd se prinde ceva în el. Fig. Cursă, capcană: a căzut, s’a prins în laț. V. arcan, bilț, juvăț, șfac și ștreang.