2) lanț n., pl. urĭ (d. mgerm. lanne, lanț ornamental, s’a făcut *lann-zug, șiru lanțuluĭ, de unde vine sîrb. lánac, gen. lánca; ung. lánc și rom. lanț. D. rom. vine și rut. lanc. V. lănțug). Șir de verigĭ de metal care servesc la ținut ceva legat: lanț de ceasornic, de corabie, de cîne. O veche măsură agrară (19 m. 67 în Munt. și 22 m. 30 în Mold.). Pin ext. Șir, continuitate: lanț de munțĭ. Fig. Robie, sclavie, servitute, închisoare: a zăcea în lanțurĭ. Șir, înlănțuire; un lanț de evenimente. A se ținea lanț, a se continua ca un lanț, a se succeda în șir: nenorocirile se țineaŭ lanț. A arunca în lanțurĭ, a pune în închisoare, a întemnița. Fig. A scutura lanțu (saŭ lanțurile), a scutura jugu, a te libera pin forța ta. V. alisidă, prangă, gingirliŭ.