LAMENTÁBIL, -Ă, lamentabili, -e, adj. 1. Care este vrednic de plâns, deplorabil; care inspiră milă. 2. (Adesea adverbial) Prost, rău, mizerabil. Purtare lamentabilă. – Din fr. lamentable, lat. lamentabilis.

LAMENTÁBIL, -Ă, lamentabili, -e, adj. 1. Care este vrednic de plâns, deplorabil; care inspiră milă. 2. (Adesea adverbial) Prost, rău, mizerabil. Purtare lamentabilă. – Din fr. lamentable, lat. lamentabilis.

LAMENTÁBIL, -Ă, lamentabili, -e, adj. Care inspiră milă, care e vrednic de plîns; p. ext. rău, prost, mizerabil. Aspect lamentabil. ▭ Planurile provocatorilor la război nu se pot termina decît printr-un crah lamentabil. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 120, 6/3.

lamentábil adj. m., pl. lamentábili; f. lamentábilă, pl. lamentábile

lamentábil adj. m., pl. lamentábili; f. sg. lamentábilă, pl. lamentábile

LAMENTÁBIL adj. v. deplorabil.

LAMENTÁBIL, -Ă adj. Vrednic de milă, de plâns; (p. ext.) rău, prost, mizerabil. [Cf. fr. lamentable, it. lamentabile].

LAMENTÁBIL, -Ă adj. 1. vrednic de milă, de plâns. 2. (și adv.) rău, prost, mizerabil. (< fr. lamentable, lat. lamentabilis)

LAMENTÁBIL ~ă (~i, ~e) 1) Care inspiră milă; vrednic de plâns. Voce ~ă. 2) Care este de calitate proastă; mizerabil. Spectacol ~. Orator ~. /<fr. lamentable

lamentabil a. 1. demn de plâns: soartă lamentabilă; 2. înduioșetor: cu o voce lamentabilă.

*lamentábil, -ă adj. (lat. lamentabilis). Deplorabil, demn de plîns: situațiune lamentabilă. Plîngător, înduĭoșător: voce lamentabilă. Adv. În mod lamentabil.

LAMENTABIL adj. deplorabil, jalnic, mizerabil, nenorocit, prăpădit, (livr.) mizer, (înv. și reg.) ticălos, (înv.) mișel. (Era într-o stare ~.)