LAMENTÁ, lamentez, vb. I. Refl. A se plânge (în mod zgomotos și adesea exagerat) de cineva sau de ceva; a se tângui, a se jeli. – Din fr. lamenter, lat. lamentari.

LAMENTÁ, lamentez, vb. I. Refl. A se plânge (în mod zgomotos și adesea exagerat) de cineva sau de ceva; a se tângui, a se jeli. – Din fr. lamenter, lat. lamentari.

LAMENTÁ, lamentez, vb. I. Refl. A se plînge tare, a se tîngui, a se văicări, a se jeli. Croiți un univers de sisteme rigide, la care ați vrea să se supună natura, și cînd natura nu se supune, vă mirați, vă lamentați și vă revoltați. C. PETRESCU, Î. II 88. A se lamenta cineva de cele trecute este o perdere de timp. GHICA, A. 48.

lamentá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se lamenteáză

lamentá vb., ind. prez. 1 sg. lamentéz, 3 sg. și pl. lamenteáză

LAMENTÁ vb. 1. v. văita. 2. v. geme. 3. v. smiorcăi.

LAMENTÁ vb. I. refl. A se tângui, a se văicări. [< fr. lamenter, it. lamentare].

LAMENTÁ vb. refl. a se tângui, a se văicări. (< fr. lamenter, lat. lamentari)

A SE LAMENTÁ mă ~éz intranz. A-și exprima nemulțumirea, suferința, durerea prin cuvinte; a se văicări; a se tângui. /<fr. lamenter, lat. lamentari

lamentá v. a plânge gemând.

*lamentéz (mă) v. refl. (lat. pop. lamentare, clasic -ári, d. lamentum, vaĭet). Mă vaĭet, mă tînguĭesc, mă jălesc.

LAMENTA vb. 1. a (se) boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a (se) plînge, a se tîngui, a se văicări, a se văita, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 2. a geme, a se tîngui, a se văita, (înv. și reg.) a (se) scrivi. (Se ~ de durere.) 3. a (se) scînci, a se sclifosi, a se smiorcăi. (Nu te mai ~ atîta!)