LÁBĂ, labe, s. f. 1. Parte a piciorului de la gleznă în jos la animalele patrupede și la om; partea piciorului pe care calcă păsările (palmipede); p. gener. picior (al unor animale). ◊ Compuse: laba-mâței = a) ciupercă comestibilă de culoare albă, care crește prin pădurile umbroase și umede (Clavaria coralloides); b) ciupercă comestibilă mare cu tulpina albă, groasă și cărnoasă; creasta-cocoșului (Clavaria flava); laba-ursului = a) nume dat mai multor specii de ciuperci de pădure (Clavaria); b) crucea-pământului; laba-gâștei = a) mică plantă erbacee cu flori roșii-purpurii (Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârstă); c) (fam.) scris dezordonat, urât. ♦ (Mar.) Labă-de-pisică = încrețitură abia vizibilă a apei mării, semn al unui început de vânt. 2. (Fam. și depr.) Mână. ◊ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhăța (pe cineva sau ceva). A-i încăpea (sau a-i cădea) în labă = a ajunge la mâna sau la discreția cuiva. – Din magh. láb.
TÁLPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului, la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ◊ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ◊ Compuse: talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile etc. ♦ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așază la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ◊ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul din față, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corabiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazămă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp.
LÁBĂ, labe, s. f. 1. Parte a piciorului de la gleznă în jos la animalele patrupede și la om; partea piciorului pe care calcă păsările (palmipede); p. gener. picior (al unor animale). ◊ Compuse: laba-mâței = a) ciupercă comestibilă de culoare albă, care crește prin pădurile umbroase și umede (Clavaria coralloides); b) ciupercă comestibilă mare cu tulpina albă, groasă și cărnoasă; creasta-cocoșului (Clavaria flava); laba-ursului = a) nume dat mai multor specii de ciuperci de pădure (Clavaria); b) crucea-pământului; laba-gâștei = a) mică plantă erbacee cu flori roșii-purpurii (Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârstă); c) (fam.) scris dezordonat, urât. ♦ (Mar.) Labă-de-pisică = încrețitură abia vizibilă a apei mării, semn al unui început de vânt. 2. (Fam. și depr.) Mână. ◊ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhăța (pe cineva sau ceva). A-i încăpea (sau a-i cădea) în labă = a ajunge la mâna sau la discreția cuiva. – Din magh. láb.
GÎ́SCĂ, gîște, s. f. Pasăre domestică din ordinul palmipedelor, mai mare decît rața și care se crește pentru carne, untură și fulgi. Da a cui sînt gîștele alea de pe baltă? întrebă moș Ion. BUJOR, S. 174. Tocmai jumulea o gîscă nevastă-mea. ISPIRESCU, L. 368. ◊ Gîscă sălbatică = gîscă care trăiește în stare sălbatică și care se vînează pentru carnea ei bună de mîncat (Anser segetum). Mitrea Cocor a mai stat în pustie, ridicîndu-se din suferința lui, pînă ce au început a trece pe sub norii de toamnă gîștele sălbatice spre miazăzi. SADOVEANU, M. C. 52. Am cutezat a trage cu pușca și-n cîrdurile de gîște sălbatice ce trec mereu cu grămada d-a lungul Buzăului. ODOBESCU, S. III 23. ◊ (Familiar) Gîscă (bună) de jumulit v. jumuli.Expr. A strica orzul pe gîște = a dărui un lucru bun cuiva care nu știe să-l prețuiască. Altă gîscă (în ceea traistă) = asta-i altă vorbă, altă poveste, altă căciulă, (cu totul) altceva. Acum altă gîscă... să vorbim de critica de față... RUSSO, O. 88. ◊ Compuse: laba- (sau talpa-)gîștei = a) încrețiturile de la coada ochiului la persoanele în vîrstă; b) semnătură prin punerea degetului. Pune-ți talpa-gîștei pe zdelcă. ALECSANDRI, T. 830; c) scris neîngrijit cu pete de cerneală și mîzgălituri. Pesemne că noi, cum s-ar prinde, las’ că de scris, talpa-gîștei; dar apoi și de vorbit. CREANGĂ, A. 91. Mi-ai scris un răvaș plin de talpa-gîștei. ALECSANDRI, T. 1157; d) mică plantă erbacee cu flori mici roșii-purpurii (Geranium dissectum).
LÁBĂ, labe, s. f. 1. Partea piciorului de la gleznă în jos, la om și la animalele patrupede; partea piciorului pe care calcă păsările palmipede. Bozan avea picioarele înfășurate în plumb topit, dreptul pînă dincolo de genunchi, stîngul numai laba. SAHIA, N. 34. Rupsei o bucată de mămăligă ș-o aruncai cînelui care stătea pe labe mai departe. HOGAȘ, M. N. 70. Ursul începu a striga: Nu mă omorî... ci mai bine scoate-mi stepul ce mi-a intrat în labă. ISPIRESCU, L. 326. În viața mea n-am mîncat labe de pui! CARAGIALE, O. III 32. ◊ Compuse: laba-gîștei v. gîscă; laba-mîței = a) ciupercă comestibilă care crește pe trunchiul arborilor bătrîni din păduri (Clavaria coralloides); b) creasta-cocoșului (Clavaria flava); laba-ursului = nume dat mai multor specii de ciuperci care cresc prin păduri (Clavaria). ♦ Picior (mai ales la cîine, urs, lup, pisică). Cind se întoarse la pivniță, pe trei labe și cu mare greutate, [cățelul] nu mai găsi acolo decît vreo cîțiva bătrîni. GALACTION, O. I 311. Cînta jucîndu-și ursul... Artistu-n patru labe, maestrul în toiag. DEMETRESCU, O. 66. Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, O. I 84. ◊ Expr. Cu botul pe labe = (despre cîini) culcat cu botul pe labele dinainte. [Ogarul] dezamăgit se întoarse la loc, cu botul așternut pe labe. C. PETRESCU, Î. I 17. A pune cu botul pe labe v. bot. ◊ (Rar, la insecte) I se mișcau brațele ca niște labe subțiri de lăcustă. DUMITRIU, N. 219. 2. (Familiar) Mînă. ◊ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a prinde, a înhăța, a pune mîna pe cineva sau pe ceva. Mă, să nu pun laba pe voi! SADOVEANU, O. VI 255. A-i încăpea (sau a-i cădea) în labă = a prinde, a pune mîna pe cineva. Așa-i că mi-ai căzut în labă, cîne de zmeu ce ești! CREANGĂ, O. A. 280. A bate laba (cu cineva) v. bate (I 1).
!lába-gấștei (riduri, scris, plantă) s. f. art., g.-d. art. lábei-gấștei
!lába-mấței (plantă) s. f. art., g.-d. art. lábei-mấței
!lába-úrsului (plantă) s. f. art, g.-d. art. lábei-úrsului
!lába-úrsului-róșie (plantă) (-și-e) s. f. art., g.-d. art. lábei-úrsului-róșie
lábă s. f., g.-d. art. lábei; pl. lábe
lábă-de-iépure (plantă) s. f., g.-d. art. lábei-de-iépure
!tálpa-gấștei (plantă, semnătură, scris, răspântie) s. f. art., g.-d. art. tắlpii-gấștei
lába-gâștei (rid, scris neîngrijit, plantă) s. f.
lába-mâței (bot. ) s. f.
lába-úrsului (bot.) s. f.
lába-úrsului-róșie (bot.) s. f.
lábă s. f., g.-d. art. lábei; pl. lábe
lábă-de-iépure (bot.) s. f.
tálpa-gâștei (zbârcituri, scris neîngrijit, plantă) s. f.
LABA-GÂȘTII s. v. antonică, granat, spilcuță.
LABA-MÂȚEI s. v. burete-de-conopidă, creasta-cocoșului, drob, drobușor.
LABA-ÚRSULUI s. v. brânca-ursului, crucea-pământului, piciorul-caprei, piedicuță.
LÁBĂ s. 1. (ANAT.) (reg.) brâncă. (~ la animale.) 2. (BOT.) laba-ursului (Clavaria aurea) = (reg.) bureți-degetar (pl.), creasta-cocoșului.
LÁBĂ s. v. membru inferior, mână, picior.
TALPA-GÂȘTEI s. v. spanac-porcesc.
TALPA-GÂȘTII s. v. priboi.
lábă (lábe), s. f.1. Partea de jos a piciorului, picior de animal și, prin extensie, de om. – 2. Picior. – 3. Mînă, gheară. – 4. Paletă, camă la bătătoare. – 5. (Arg.) Pantof. – 6. (Arg.) Masturbare. – 7. (Arg.) Carte de joc de 5 puncte: fratele labei, carte de joc de 4 puncte. Mag. láb „picior” (Cihac, II, 511; DAR; Gáldi, Dict., 93), din sl. lapa, cf. bg., rus., lapa, pol. łapa. – Der. lăbos, adj.; lăbuș, s. m. (nume propriu de cîine); labagiu, s. m. (Arg., onanist), cu suf. -giu; laboș, s. n. (Trans., cratiță), din mag. lábas „cu labe” (DAR; Gáldi, Dict., 140); lăbănat, adj. (cu picioare lungi).
LÁBĂ ~e f. 1) Parte a piciorului de la gleznă în jos. 2) Parte inferioară a piciorului pe care calcă păsările. ◊ ~a- (sau talpa-) gâștei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neîngrijit; c) mică plantă erbacee cu flori roșii-purpurii. 3) Picior al unor animale (câine, lup, urs, pisică etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a înhăța pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de pădure. [G.-D. labei] /<ung. lab
labă f. 1. picior de animal; 2. fam. mână: dă laba încoace. [Ung. LÁB].
lábă f., pl. e (rut. ceh. lába, lápa rus. bg. vsl. lapa, ung. láb, litvan lapa, finlandez lapa, suedez lab, danez lab, vgerm. laffa, got. lófa. V. lopată). Vîrfu picĭoruluĭ la animalele fără copită: labă de urs, de cîne, de ĭepure. Fam. Iron. Mînă: jos labele! A pune botu pe labe, a te liniști, a te modera, a-țĭ micșora pretențiunile de nevoĭe (cum fac cîniĭ cînd știŭ de frică).
laba-gîștii s. v. ANTONICĂ. GRANAT. SPILCUȚĂ.
laba-mâței s. v. BURETE-DE-CONOPIDĂ. CREASTA-COCOȘULUI. DROB. DROBUȘOR.
laba-ursului s. v. BRÎNCA-URSULUI. CRUCEA-PĂMÎNTULUI. PICIORUL-CAPREI. PIEDICUȚĂ.
la s. v. MEMBRU INFERIOR. MÎNĂ. PICIOR.
LA s. 1. (ANAT.) (reg.) brîncă. (~ la animale.) 2. (BOT.) laba-ursului (Clavaria aurea) = (reg.) bureți-degetar (pl.), creasta-cocoșului.
talpa-gîștei s. v. SPANAC-PORCESC.
talpa-gîștii s. v. PRIBOI.
ELBA (germ. ELBE, ceh. LABE), fl. în Europa Centrală (Cehia, Germania); 1.165 km. Izv. din M-ții Sudeți și se varsă în Marea Nordului, printr-un estuar, la Cuxhaven. Afl. pr.: Vltava, Saale, Havel, Elsterul Negru,. Trece prin Pardubice, Dresda, Meissen, Torgau, Magbeburg, Hamburg. Navigabil pe 947 km. Magistrală fluvială importantă, legată prin canale cu alte sisteme hidrografice ale Europei Centrale și Occidentale.
LABE, denumirea cehă a fl. Elba.
LABÉ, Louise (supranumită la Belle Cordière) (c. 1524-1566), poetă franceză. Renumită prin frumusețea și spiritul ei. Lirică remarcabilă prin prospețime și sinceritate („Sonete”, „Elegii”). Proză având ca temă dragostea („Disputa dintre nebunie și iubire”).
a avea farmece în labă expr. (intl.) a fi foarte îndemânatic la furtul din buzunare
a bate laba / palma expr. a cădea la învoială.
a cardi o labă expr. (intl.) a da o palmă.
a face labă expr. 1. a se masturba. 2. a lenevi, a pierde timpul.
a fi făcut din labă expr. (vulg.d. oameni) a fi mototol / prostănac.
a o lua la labă expr. (obs.) a se masturba.
a pune (pe cineva) cu botul pe labe expr. a anihila (pe cineva); a pune la punct (pe cineva).
a pune gabja / gheara / laba (pe cineva / ceva) expr. a prinde, a captura (pe cineva / ceva).
a scăpa laba expr. (intl.) a băga mâna în buzunarul cuiva.
a umbla în patru labe (în fața cuiva) expr. 1. a se umili (în fața cuiva). 2. a linguși (pe cineva).
cotu’ și pișcotu’, labele și botu’ expr. (glum.) nimic; deloc.
jos labele / mâinile! expr. ia mâna (de pe cineva sau ceva)!
labă, labe s. f. 1. (peior.) palmă. 2. (intl., înv.) gheată. 3. (vulg.) masturbare, onanie.
labă tristă expr. (vulg., peior., glum.) individ, persoană.

labe dex

Intrare: labă
labă substantiv feminin
Intrare: labe
labe
Intrare: laba-gâștei
talpa-gâștei substantiv feminin articulat (numai) singular
talpa-gâștii substantiv feminin articulat (numai) singular
laba-gâștii substantiv feminin articulat (numai) singular
laba-gâștei substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: talpa-gâștei
talpa-gâștii substantiv feminin articulat (numai) singular
laba-gâștei substantiv feminin articulat (numai) singular
laba-gâștii substantiv feminin articulat (numai) singular
talpa-gâștei substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: laba-mâței
laba-mâței substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: laba-ursului
laba-ursului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: laba-ursului-roșie
laba-ursului-roșie substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: labă-de-iepure
labă-de-iepure substantiv feminin (numai) singular