LĂMURÍ, lămuresc,
vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦
Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii.
2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦
Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva.
3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate.
4. Tranz. și
refl. (
Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din
lamură. LĂMURÍ, lămuresc,
vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦
Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii.
2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦
Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva.
3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate.
4. Tranz. și
refl. (
Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din
lamură. LĂMURÍ, lămuresc,
vb. IV.
1. Tranz. A face pe cineva să înțeleagă, a-i explica cuiva un lucru, o problemă etc., a da cuiva explicații. N-ai dreptul să mă condamni, fără să încerci să mă lămurești. DEMETRIUS, C. 33. Se luptă cu părerea de rău că nu-i cineva care să-l lămurească. SP. POPESCU, M. G. 93. ◊ (Problema în discuție se exprimă printr-o propoziție secundară sau printr-o determinare introdusă prin
prep. «asupra») Dacă mă apropiam de el, dacă-l lămuream de ce umblă Tăun și-l ademenește cu vorbe, acum îl aveam între noi. CAMILAR, TEM. 274. Nicola, după ce mai bău un pahar de mastică, începu să lămurească cum era organizată viața în colonie. BART, E. 281. Ipolit găsi niște tăbliți... – A! am zis, iată acea ce ne va lămuri asupra misterioasei drame. NEGRUZZI, S. I 45. ◊ (Cu dativul persoanei) Am încercat să-ți lămuresc de ce nu mă mai înțeleg cu Mircea. DEMETRIUS, C. 9. ◊ (Fără indicarea persoanei) După ce mai băură un pahar de vin, Simeon lămuri cum stau treburile. SADOVEANU, O. VII 120. ♦
Refl. (Despre persoane) A ajunge la idei clare, a înțelege, a stăpîni o problemă. După ce s-or lămuri toate milioanele de oameni cîți îi are pămîntul, războiul are să intre în poveste. CAMILAR, TEM. 59.
2. Refl. A ajunge cu cineva la înțelegere, limpezind puncte de vedere contrarii. Trebuie să se lămurească mai bine cu Roșu în chestia asta, ca să nu se pomenească pe drumuri. REBREANU, R. II 80.
3. Tranz. (Complementul indică lucrul explicat) A explica pe înțelesul tuturor, a face clar, a desluși. Nu știu eu bine să lămuresc aceste idei. ODOBESCU, S. III 128. ♦
Refl. (Despre idei, probleme) A deveni clar, a căpăta înțeles. Cînd lucrurile se lămuresc, ne pufnește pe toți un rîs. CAMIL PETRESCU, U. N. 279. (Construit cu dativul) Vicleșugul moșneagului deodată i se lămuri cu desăvirșire. SADOVEANU, O. VII 116. Acum i se lămureau bine, pentru prima oară, veșnicele sfezi, în larma cărora se deștepta noaptea din somn. VLAHUȚĂ, O. A. 140.
4. Refl. (Despre obiecte concrete) A se desluși dintre alte obiecte, a căpăta relief, a deveni distinct, a apărea cu claritate. Luna mare se ridicase și cîmpiile se lămureau drepte pînă cine știe unde. SADOVEANU, O. VI 189. Fața lui se lămurește, Pare-nduioșat acum. TOPÎRCEANU, B. 71. ◊
Fig. În mintea lui se lămurea ca într-un tablou căsuța... albă și veche. VLAHUȚĂ, O. A. III 73. ♦ (Despre elemente care întunecă obiectele) A dispărea, lăsînd să se vadă clar lucrurile. Negurile de pe Moldova se lămureau. SADOVEANU, O. I 59.
5. Tranz. (Învechit) A curăța un metal de corpuri străine expunîndu-l acțiunii focului; a purifica. Argintarul lucrează argintul, lămurindu-l prin foc. I. IONESCU, M. 714. ◊
Refl. Fig. Ticăloșii aceștia merită a fi arși de vii, ca să-și curețe păcatul și să se lămurească prin foc de fărădelegea lor. NEGRUZZI, S. I 232.