LĂCOMÍE, lăcomii, s. f. Poftă mare de a mînca sau de a bea mult (v. nesaț); fig. rîvnă necumpătată de cîștig, de avere (v. aviditate, cupiditate). Cel mai elementar simț de delicateță sufletească ar fi trebuit să șoptească regelui că lăcomia de bani are și ea o limită. COCEA, P. 43. Lăcomia pierde omenia. ◊ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. Eu și corsicanul am îmbucat cu lăcomie de lup. BART, E. 279. Ospăta dintr-însele cu lăcomie. CREANGĂ, P. 245. Înghite cu lăcomie. CONACHI, P. 278. Din lăcomie = îndemnat, mînat de lăcomie.