juxtapus definitie

2 intrări

23 definiții pentru juxtapus

JUXTAPÚNE, juxtapún, vb. III. Tranz. A pune mai multe obiecte alături, unul lângă altul; a alătura. ♦ Refl. și tranz. (Gram.) A (se) îmbina prin juxtapunere. – Din fr. juxtaposer (după pune).
JUXTAPÚS, -Ă, juxtapuși, -se, adj. Pus alături unul de altul; alăturat. ♦ (Gram.) Legat prin juxtapunere; paratactic. – V. juxtapune.
JUXTAPÚNE, juxtapún, vb. III. Tranz. A pune mai multe obiecte alături, unul lângă altul; a alătura. ◊ Refl. și tranz. (Gram.) A (se) îmbina prin juxtapunere. – Din fr. juxtaposer (după pune).
JUXTAPÚS, -Ă, juxtapuși, -se, adj. Pus alături unul de altul; alăturat. ♦ (Gram.) Legat prin juxtapunere; paratactic. – V. juxtapune.
JUXTAPÚNE, juxtapún, vb. III. Tranz. A pune ceva alături, unul lîngă altul; a alătura.
JUXTAPÚS, -Ă, juxtapuși, -se, adj. Pus alături, unul lîngă altul; alăturat. ♦ (Gram.) Legat prin juxtapunere. Propoziții juxtapuse. Cuvinte juxtapuse.
juxtapúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. juxtapún, 2 sg. juxtapúi, 1 pl. juxtapúnem; conj. prez. 3 să juxtapúnă; ger. juxtapunấnd; part. juxtapús
juxtapúne vb. pune
JUXTAPÚNE vb. v. alătura.
JUXTAPÚS adj. (GRAM.) paratactic. (Construcție ~.)
JUXTAPÚS adj. v. alăturat.
JUXTAPÚNE vb. III. tr. A alătura. [P.i. juxtapún. / după fr. juxtaposer].
JUXTAPÚNE vb. tr. a pune alături; a alătura. (după fr. juxtaposer)
A JUXTAPÚNE juxtapún tranz. 1) (obiecte) A pune unul lângă altul; a așeza alături; a alătura. 2) (părți de propoziție) A face să se juxtapună. /<fr. juxtaposer
A SE JUXTAPÚNE se juxtapún intranz. (despre părți de propoziție) A se îmbina prin juxtapunere. /<fr. juxtaposer
juxtapune v. 1. a (se) pune una lângă alta; 2. Fiz. se zice de moleculele cari se alătură succesiv de altele, deja reunite într’o masă sensibilă.
juxtapus a. alăturat, pus unul lângă altul: nume juxtapuse.
* juxtapún, -pús, a -púne v. tr. (compus d. lat. juxta, și pónere, a pune). Alătur, pun unu lângă altu: a juxtapune terminiĭ uneĭ seriĭ. V. refl. Mineralele cresc pin agregarea moleculelor care se juxtapun.
* juxtapús, -ă adj. (lat. juxtapositus). Alăturat, pus lîngă altu. Cuvinte juxtapuse, unite printr’un acord sintactic fără elipsă, ca: unt-de-lemn.
juxtapune vb. v. ALĂTURA.
JUXTAPUS adj. (GRAM.) paratactic. (Construcție ~.)
juxtapus adj. v. ALĂTURAT.
JUXTAPÚS, -Ă adj. (< juxtapúne, după fr. juxtaposer): în sintagmele principală juxtapusă și regentă juxtapusă (v.).

juxtapus dex

Intrare: juxtapune
juxtapune conjugarea a X-a grupa a III-a verb tranzitiv
Intrare: juxtapus
juxtapus adjectiv