JUSTIFICATÍV, -Ă, justificativi, -e, adj. Care servește pentru a justifica ceva. – Din fr. justificatif.

JUSTIFICATÍV, -Ă, justificativi, -e, adj. Care servește pentru a justifica ceva. – Din fr. justificatif.

JUSTIFICATÍV, -Ă, justificativi, -e, adj. Care servește pentru a justifica, a dovedi ceva. Actele justificative de plata drepturilor de asigurare se... păstrează de conducerea cooperativei, prin contabilul șef. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 82, 1395. Se întocmeau... planuri de exploatare și de trezorerie, se întocmeau acte justificative și se încasau bani. GALAN, B. I 60.

justificatív adj. m., pl. justificatívi; f. justificatívă, pl. justificatíve

justificatív adj. m., pl. justificatívi; f. sg. justificatívă, pl. justificatíve

JUSTIFICATÍV adj. 1. doveditor, justificator, probator, (înv.) mărturisitor. (Act ~.) 2. descărcător. (Factură ~.)

JUSTIFICATÍV, -Ă adj. Care servește pentru justificare; justificator. [Cf. fr. justificatif].

JUSTIFICATÍV, -Ă adj. care servește pentru a justifica; justificator. (< fr. justificatif)

JUSTIFICATÍV ~ă (~i, ~e) Care servește pentru justificare; în stare să justifice. Document ~. /<fr. justificatif

justificativ a. ce servă a justifica: piese justificative.

* justificatív, -ă adj. Care servește la justificare: memoriŭ justificativ.

JUSTIFICATIV adj. 1. doveditor, probator, (înv.) mărturisitor. (Act ~.) 2. descărcător. (Factură ~.)