justificativ definitie

12 definiții pentru justificativ

JUSTIFICATÍV, -Ă, justificativi, -e, adj. Care servește pentru a justifica ceva. – Din fr. justificatif.
JUSTIFICATÍV, -Ă, justificativi, -e, adj. Care servește pentru a justifica ceva. – Din fr. justificatif.
JUSTIFICATÍV, -Ă, justificativi, -e, adj. Care servește pentru a justifica, a dovedi ceva. Actele justificative de plata drepturilor de asigurare se... păstrează de conducerea cooperativei, prin contabilul șef. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 82, 1395. Se întocmeau... planuri de exploatare și de trezorerie, se întocmeau acte justificative și se încasau bani. GALAN, B. I 60.
justificatív adj. m., pl. justificatívi; f. justificatívă, pl. justificatíve
justificatív adj. m., pl. justificatívi; f. sg. justificatívă, pl. justificatíve
JUSTIFICATÍV adj. 1. doveditor, justificator, probator, (înv.) mărturisitor. (Act ~.) 2. descărcător. (Factură ~.)
JUSTIFICATÍV, -Ă adj. Care servește pentru justificare; justificator. [Cf. fr. justificatif].
JUSTIFICATÍV, -Ă adj. care servește pentru a justifica; justificator. (< fr. justificatif)
JUSTIFICATÍV ~ă (~i, ~e) Care servește pentru justificare; în stare să justifice. Document ~. /<fr. justificatif
justificativ a. ce servă a justifica: piese justificative.
* justificatív, -ă adj. Care servește la justificare: memoriŭ justificativ.
JUSTIFICATIV adj. 1. doveditor, probator, (înv.) mărturisitor. (Act ~.) 2. descărcător. (Factură ~.)

justificativ dex

Intrare: justificativ
justificativ adjectiv