JUPITÓR, -OÁRE adj., s. m. și f. v. jupuitor.

JUPUITÓR, -OÁRE, jupuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Persoană) care jupoaie. [Pr.: -pu-i-. – Var.: (reg.) jupitór, -oáre adj., s. m. și f.] – Jupui + suf. tor.

JUPITÓR, -OÁRE adj., s. m. și f. v. jupuitor.

JUPUITÓR, -OÁRE, jupuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Persoană) care jupoaie. [Pr.: -pu-i-. – Var.: (reg.) jupitór, -oáre adj., s. m. și f.] – Jupui + suf. tor.

JUPITÓR, -OÁRE, jupitori, -oare, adj. (Regional) Persoană care jupoaie pielea animalelor. Jupitorul se uită cu uimire în jurul lui; ș-avea parcă un zîmbet de biruință. SADOVEANU, O. II 487.

jupitór (reg.) adj. m., s. m., pl. jupitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. jupitoáre

jupuitór adj. m., s. m., pl. jupuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. jupuitoáre

jupitór s. m., adj. m., pl. jupitóri; f. sg. și pl. jupitoáre, g.-d. sg. art. jupitoárei

jupuitór adj. m., s. m., pl. jupuitóri; f. sg. și pl. jupuitoáre

jupuitor m. cel ce jupoaie.