jupit definitie

43 definiții pentru jupit

JUPÍ vb. IV v. jupui.
JUPÍT, -Ă adj. v. jupuit2.
JUPUÍ, jupói, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta pielea de pe corp sau de pe o parte a corpului; a beli. ♦ Spec. A separa pielea de corpul animalului sacrificat printr-un proces tehnologic la abator. ♦ Refl. A se descuama. ♦ Tranz. și refl. A (se) juli. ◊ A curăța un arbore de coajă. 2. Fig. A lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. [Var.: (reg.) jupí vb. IV] – Din bg. župia.
JUPUÍT2, -Ă, jupuiți, -te, adj. (Despre piele) Luat, tras de pe corp; (despre oameni sau animale ori despre părți ale corpului) cu pielea luată; belit. ♦ Descuamat. ♦ Julit. ♦ (Despre arbori) Cojit. ♦ (Despre lucruri) Ros, uzat [Var.: (reg.) jupít, -ă adj.] – V. jupui.
JUPUÍT1 s. n. Jupuire. – V. jupui.
JUPÍ vb. IV v. jupui.
JUPÍT, -Ă, jupiți, -te, adj. v. jupuit2.
JUPUÍ, jupói, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta pielea de pe corp sau de pe o parte a corpului; a beli. ♦ Spec. A separa pielea de corpul animalului sacrificat printr-un proces tehnologic la abator. ♦ Refl. A se descuama. ♦ Tranz. și refl. A (se) juli. ◊ A curăța un arbore de coajă. 2. Fig. A lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. [Var.: (reg.) jupí vb. IV] – Din bg. župia.
JUPUÍT2, -Ă, jupuiți, -te, adj. (Despre piele) Luat, tras de pe corp; (despre oameni sau animale ori despre părți ale corpului) cu pielea luată; belit. ♦ Descuamat. ♦ Julit. ♦ (Despre arbori) cojit. ♦ (despre lucruri) Ros, uzat. [Var.: (reg.) jupít, -ă, adj.] – V. jupui.
JUPUÍT1 s. n. Jupuire. – V. jupui.
JUPÍ, jupesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A jupui (1). Să-i jupești pielea, iar capul să-l iei așa întreg. CREANGĂ, P. 225. Trupu-i de pele jupea. ALECSANDRI, P. P. 212. ◊ Absol. Luați-l și legați-l și să-mi jupiți din spinarea lui de-o păreche de papuci. SADOVEANU, O. A. IV 31. ◊ Refl. I se jupește un fel de pieliță. ȘEZ. III 205. ◊ (Cu privire la arbori) Au jupit vro cîțiva tei. SBIERA, P. 181. 2. Fig. A jupui (2). Și cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? adăugi Spancioc. – Cu averile voastre, nu cu banii țăranilor pe care-i jupiți voi. NEGRUZZI, S. I 140. Trăind în volnicie și sîlă [boierii] Jupesc țoată țara fără milă. BUDAI-DELEANU, Ț. 394.
JUPÍT, -Ă, jupiți, -te, adj. (Regional) Jupuit. Piele jupită. ▭ Iată-l colo jos lungit... Lîngă focul de nuiele Unde ard jupiți de pele Patru miei de la ispas. ALECSANDRI, P. II 105. ◊ (Substantivat; la vocativ, depreciativ, despre cai) Hi, hi, mînca-v-ar lupii... hi, jupitule! ALECSANDRI, T. 394.
JUPOIÁT, -Ă adj. v. jupuit.
JUPOÍT, -Ă adj. v. jupuit.
JUPUÍ, jupói, vb. IV. Tranz. 1. A curăța de piele, a lua pielea de pe corp; a beli. Găsesc într-o dimineață pe părintele Ioil jupuind un berbec în dosul stăreției. VLAHUȚĂ, O. A. II 95. Se făcea că vrea să-l jupoaie de viu. ISPIRESCU, L. 108. Oleoleo, spurcat ciocoi, De te-aș prinde-n sat la noi... De piele să te jupoi. TEODORESCU, P. P. 295. ♦ A răni superficial, a juli. Te-ai împiedicat și-ai căzut și ți-ai jupuit genunchii. PAS, Z. I 16. ♦ (Rar; cu privire la arbori) A curăța de coajă; (cu privire la cereale) a îmblăti; (cu privire la porumb) a curăța știuletele de foi. Stroe și Bîlea... au început să jupoaie porumbul. PREDA, Î. 148. 2. Fig. (Cu privire la persoane) A lua cuiva tot ce are, a jefui, a spolia; a lua pielea de pe cineva. Prietenii ăia ai dumitale, negustorii din Budești... Te jupoaie binișor, tovarășe. DUMITRIU, N. 268. Noi, țăranii, vai de noi, Ne-au fript hoții de ciocoi!... Ne jupoaie și ne bate Ca pe vitele-njugate. ANT. LIT. POP. I 558. ◊ (Întărit cu complementul «pielea», «șapte piei» etc.) A fost secetă, foamete... unii au jupuit de pe alții șapte rînduri de piei, trebuie să vie o dreptate. CAMILAR, TEM. 6. ◊ Absol. Drum pe-aicea n-a făcut Stăpînirea din trecut, Că domnii cît jupuiră N-au avut de oameni milă: Supt-au ei și s-au umflat, Dară cale n-au durat! DEȘLIU, M. 23.
JUPUIÁT, -Ă adj. v. jupuit.
JUPUÍT2, -Ă, jupuiți, -te, adj. 1. (Despre piele) Luat, tras de pe corp; (despre oameni sau animale sau despre părți, ale corpului) cu pielea luată. [Epizootia] se poate propaga... prin resturile animalelor moarte, prin pielea lor jupuită proaspătă. I. IONESCU, D. 479. Ieși în urmă d-acei nerozi copii tras, Jupuit, ca vai de dînsul, la picioare, mîini și nas. PANNpann, N. H. 5. ◊ (Substantivat) Ce răscumpărare se poate da poporului... pentru jupuiții de vii și rupții în patru de cai. SADOVEANU, E. 55. ♦ Fig. (Neobișnuit) Fără pene, fără păr. La poalele lor cuibează vulturii cei falnici cu late pene negre, precum și cei suri al căror cioc ascuțit și aprig la pradă răsare hidos din ale lor grumazuri jupuite și golașe. ODOBESCU, S. III 16. 2. (Despre arbori) Cojit. Jupuiți de coajă, învălmășiți cu bolovanii care i-au zdrobit, brazii stau mărturie despre cumplita putere a Oltului. BOGZA, C. O. 99. ♦ (Despre tencuială, p. ext. despre pereți) Coșcovit. Atelier mic... cu pereți jupuiți și înnegriți. PAS, Z. I 304. ♦ Ros, uzat. Un vătăjel, c-o manta ferfenițită și cu un chipiu care nu mai avea nici o formă, încins c-un tesac cu teaca jupuită, aștepta liniștit la o parte. SADOVEANU, O. III 372. – Variante: jupoít, -ă (C. PETRESCU, Î. II 159), jupoiát, -ă (C. PETRESCU, C. V. 261, IBRĂILEANU, A. 71), jupuiát,-ă (C. PETRESCU, R. DR. 222) adj.
JUPUÍT1 s. n. Jupuire. Ferește coșitul și jupuitul obrazului. PISCUPESCU, O. 300.
jupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jupésc, imperf. 3 sg. jupeá; conj. prez. 3 să jupeáscă
jupuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. jupói, 3 jupoáie, imperf. 3 sg. jupuiá; ger. jupuínd
jupuít s. n.
jupí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jupésc, imperf. 3 sg. jupeá; conj. prez. 3 sg. și pl. jupeáscă
jupuí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. jupoáie, imperf. 3 sg. jupuiá; ger. jupuínd
jupuít adj. m., pl. jupuíți; f. sg. jupuítă, pl. jupuíte
jupuít s. n.
JUPÍ vb. v. coji, descuama, jupui, scoroji.
JUPUÍ vb. 1. (pop.) a beli, (înv. și reg.) a despuia, (reg.) a mezdreli, a mezdri. (A ~ un animal.) 2. v. juli. 3. a se coji, a se descuama, a se scoroji, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărâța. (Pielea i s-a ~.) 4. v. descoji.
JUPUÍ vb. v. jecmăni, jefui.
JUPUÍT adj. 1. (pop.) belit. (Animal ~.) 2. v. julit. 3. v. descuamat. 4. v. descojit.
JUPUÍT adj. v. jecmănit, jefuit.
JUPUÍT s. 1. v. jupuire. 2. v. julire.
jupuí (-uiésc, jupuít),1. A îndepărta pielea de pe corp. – 2. A juli. – 3. A lua cuiva totul, a vinde scump. – 4. A bate, a ciomăgi. – Var. jupi. Bg. župja „a curăța un arbore de coajă” (DAR). Este probabilă der. din sl. (iz)lupiti „a prăda” (Cihac, II, 162). – Der. jupuitor, adj. (care jupoaie); jupuială, s. f. (jupuitură); jupuitură, s. f. (rană produsă prin jupuirea pielii; acțiunea de a jupui); jupeli, vb. (a opări), cu suf. expresiv -li (Graur, BL, VI, 146).
A JUPUÍ jupói tranz. 1) (animale moarte) A curăța de piele; a beli; a jumuli; a despuia 2) (arbori, plante) A curăța de coajă; a coji. 3) fig. (persoane) A lipsi de avere; a prăda; a jecmăni; a jefui; a despuia. /<bulg. župia
A SE JUPUÍ mă ~iésc intranz. (despre persoane) A se răni ușor la suprafață; a se zdreli; a se juli. /<bulg. župia
jupuì v. 1. a lua pielea de pe o ființă vie (Mold. jupi: să-i jupești pielea Cr.); 2. fig. a despuia. [Origină necunoscută].
jupésc V. jupoĭ.
jupóĭ și jupuĭésc, a -í (vest) și jupésc (est) v. tr. (cp. cu germ. schuppen, a răzui solziĭ, și cu ung. zsúpolni, a acoperi cu paĭe. – El jupoaĭe; jupuĭam; jupuisem, jupuind). Iaŭ pelea, despoĭ de pele, saŭ și de scoarță: a jupi o oaĭe, un copac. Fig. Despoĭ, spoliez: a jupi lumea pin birurĭ, pin prețurĭ marĭ. V. refl. Aceste mănușĭ se jupoaĭe, se strică ca cum s’ar lua o pătură din pelea lor. – Vechĭ. A jepuĭ (Cant.), a jipui (Dos.).
jupi vb. v. COJI. DESCUAMA. JUPUI. SCOROJI.
JUPUI vb. 1. (pop.) a beli, (înv. și reg.) a despuia, (reg.) a mezdreli, a mezdri. (A ~ un animal.) 2. a (se) juli, a (se) zdreli, a (se) zgîria, (pop.) a (se) beli, a (se) stropși, (înv. și reg.) a (se) rujdi, (prin Olt.) a (se) mezdri. (Și-a ~ pielea la un deget.) 3. a se coji, a se descuama, a se scoroji, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărîța. (Pielea i s-a ~.) 4. a coji, a descoji, (rar) a despuia, (reg.) a scorțăli, (prin Transilv.) a măzga. (A ~ trunchiul unui arbore.)
JUPUIT adj. 1. (pop.) belit. (Animal ~.) 2. julit, zdrelit. (Are degetul ~.) 3. cojit, descuamat. (Piele ~.) cojit, descojit. (Trunchi ~.)
JUPUIT s. 1. jupuială, jupuire, (pop.) belire, belit. (~ unui animal.) 2. julire, julit, jupuire, zdrelire, zdrelit. (~ unui deget.)
jupít, -ă, jupiți, -te, adj. – (reg.) Acoperit cu jupi: „Casa era cu paie, că așe o fost pă atunci, era jupită cu jupi de secară” (Bilțiu, 2013: 109). – Din jupi „a acoperi cu jupi” (< jup „snop”).
a jupui de viu (pe cineva) expr. 1. a bate foarte tare (pe cineva). 2. a-i lua (cuiva) toți banii.

jupit dex

Intrare: jupuit (adj.)
jupit adjectiv
jupuiat adjectiv
jupoiat adjectiv
jupoit adjectiv
jupuit 1 adj. adjectiv
Intrare: jupuit (s.n.)
jupuit 1 adj. adjectiv
jupuit 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular
jupit adjectiv
Intrare: jupui
jupi conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
jupui tranzitiv conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb