jimba definitie

2 intrări

13 definiții pentru jimba

JIMBÁ, jimbez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și strâmba gura, a se schimonosi, a rânji. 2. Refl. Fig. (Despre suprafața unei ape) A se încreți; a se tulbura. – Din jimb (înv. „strâmb la gură”, et. nec.).
JIMBÁ, jimbez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și strâmba gura, a se schimonosi, a rânji. 2. Refl. Fig. (Despre suprafața unei ape) A se încreți; a se tulbura. – Din jimb (înv. „strâmb la gură”, et. nec.).
JIMBÁ, jimbez, vb. I. Refl. (Regional) A se strîmba arătîndu-și dinții, a rînji (cu ură, cu dușmănie). Unii, de prin căruțe, se jimbau uitîndu-se chiorîș la convoiul de muncitori. VORNIC, P. 213. Stoica și ceilalți au părut că n-aud asemenea poruncă și nu s-au supus. S-au jimbat la el, pieziș. SADOVEANU, M. C. 200. ◊ Tranz. Țărănci știrbe îl priveau jimbîndu-și gurile printre degete. CAMILAR, N. II 318. ♦ Fig. (Despre suprafața unei ape) A se încreți; a se tulbura. Mie nu-mi place cînd văd că se jimbează așa apa. SADOVEANU, N. F. 100.
jimbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 jimbeáză
jimbá vb., ind. prez. 3 sg. jimbeáză
JIMB adj. v. strâmb, știrb.
JIMBÁ vb. v. rânji, strâmba.
JIMB, -Ă, jimbi, -e, adj. Știrb. (deverbal, deriv. regr. din jimba sau dir. din sl. ząbu; cf. alb. dhëmbo)
JIMBÁ2, jimbéz, vb. I. (Var.) A zâmba. (cf. zâmba)
A JIMBÁ ~éz tranz. pop. A face se jimbeze. /Din jimbat
A SE JIMBÁ mă ~éz intranz. pop. (despre persoane) A-și strâmba gura, arătând dinții și râzând într-un fel nefiresc; a rânji. /Din jimbat
jimb adj. v. STRÎMB. ȘTIRB.
jimba vb. v. RÎNJI. STRÎMBA.

jimba dex

Intrare: jimba
jimba verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: jimb
jimb