JÍDOV, jidovi, s. m. (Fam.) Evreu. – Din sl. židovinŭ.

JÍDOV, jidovi, s. m. (Pop. și peior.) Evreu. – Din sl. židovinŭ.

jídov (fam.) s. m., pl. jídovi

jídov s. m., pl. jídovi

jidoví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jidovésc, 3 sg. jidovéște

MANA-JÍDOVULUI s. v. zmeur, zmeurar.

jidov m. 1. jidan: jidovul rătăcitor, personaj din legendele medievale, numit și Ahasverus, condamnat a rătăci până la sfârșitul lumii, fiindcă insultase pe Isus purtându-și crucea în spinare; 2. pop. uriaș: de când cu Jidovii și cu Tătarii, locuțiune ce deseamnă o adâncă vechime pe care țăranul o atribue ruinilor străvechi și colosale (ce le numește Jidova). [Slav, JIDOOVINŬ (cf. boier scurtat din boiarin); sensul de «uriaș» se rapoartă la caracterul păgân, (după concepțiunea ortodoxă) a acestui popor biblic depărtat în timp și în spațiu (cf, bulg. JID, uriaș)].

Jidov m. V. Vocabular.

Jidovi m. pl. 1. movilă în jud. Romanați; 2. vale în jud. Vâlcea.

jidănésc și jidovésc v. tr. (d. Jidan și Jidov; vsl. židoviti sen, a se jidovi). Iron. Iudaĭzez, prefac în Jidan orĭ în jidănesc. V. refl. Mă judaizez.

1) jídov, jidoáfcă (Mold. sud, Munt. est) și jidáŭcă (Nord.) s. (vsl. židovŭka; rus. žid, židóvka. V. jidan). Vechĭ. Azĭ maĭ rar și maĭ ironic. Jidan: strâmbe căĭ și rele la spurcațiĭ jidovĭ pururĭ aŭ fost și curse (Prohodu). Jidovu rătăcitor, un personaj din legendele medievale numit și Ahasvérus, blestemat de Hristos să rătăcească pînă la sfîrșitu lumiĭ fiindcă nu l-a lăsat să se odihnească pe prispa luĭ cînd își ducea crucea.

2) jídov, -ă s. și adj. (din jidav adj., gigantic, d. bg. židav, [ca gîrbov îld. girbav], derivat d. žid, gigant. Cp. și cu sîrb. ğin, gigant). Vest. Gigant, uriaș. – Forma jidav, ca adj., se află în romanțu Haĭducul, de Bucura Dumbravă, tradus de T.N. București, Sfetea, 1908, pag. 110 și 240.

mana-jidovului s. v. ZMEUR. ZMEURAR.

jidov, jidovi s. m. (pop., peior.) evreu