jeluire definitie

2 intrări

22 definiții pentru jeluire

JELUÍ, jeluiesc, vb. IV. 1. Refl. (adesea fig.) A se jeli (1). ♦ Refl. și intranz. A cere dreptate, a adresa o plângere (cuiva); a se plânge (la...). 2. Tranz. A deplânge, a compătimi, a jeli (3). [Prez. ind. și: jélui] – Din sl. žalovati.
JELUÍRE, jeluiri, s. f. Acțiunea de a (se) jelui și rezultatul ei; plângere, tânguire, jeluială. ♦ (Concr.) Reclamație, jalbă. – V. jelui.
JELUÍ, jeluiésc (jélui), vb. IV. 1. Refl. (adesea fig.) A se jeli (1). ♦ Refl. și tranz. A cere dreptate, a adresa o plângere (cuiva); a se plânge (la...). 2. Tranz. A deplânge, a compătimi, a jeli (3). – Din sl. žalovati.
JELUÍRE, jeluiri, s. f. Acțiunea de a (se) jelui și rezultatul ei; plângere, tânguire, jeluială. ♦ (Concr.) Reclamație, jalbă. – V. jelui.
JELUÍ, jeluiesc, vb. IV. 1. Refl. A da expresie durerii prin vorbe, plîns, vaiet; a se plînge, a se văieta. Niciodată nimeni n-a auzit-o jeluindu-se. DUNĂREANU, CH. 104. Nu poate face un pas fără-a se jelui că-i ostinit. ALECSANDRI, T. 610. (Cu pronunțare regională) Să mă jăluiesc n-am gură. CONACHI, P. 128. ◊ Fig. Ulițele pustii pe care se jeluia viscolul... se umplură de zgomotul motoarelor. DUMITRIU, N. 197. Vîntul se jeluiește afară, mînînd roate de frunze. SADOVEANU, O. I 335. ◊ (Urmat de determinări la dativ) Jelui-m-aș și n-am cui. HODOȘ, P. P. 154. Jelui-m-aș munților De dorul părinților. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ♦ (De obicei urmat de determinări la dativ sau introduse prin prep. «la») A se plînge împotriva unei nedreptăți, unui neajuns, a reclama, a cere dreptate. Văzînd pe cuconița într-un cerdac, ei începură să se jeluiască la dînsa. ISPIRESCU, L. 180. Toți de el se jeluia, La domnul, la Caragea. ALECSANDRI, P. P. 159. Se jeluiră Porții de astă calcare a dreptului națiilor. NEGRUZZI, S. I 242. ◊ Intranz. Viu să jeluiesc De acest ticălos Ce sufletul mi-a scos. ALEXANDRESCU, M. 378. 2. Tranz. (Popular) A compătimi, a căina. Cîți voinici mă întîlnesc, Cu toții mă jeluiesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 177. – Prez. ind. și: jélui (TOMA, C. V. 351, TEODORESCU, P. P. 279) vb. IV.
JELUÍRE, jeluiri, s. f. Acțiunea de a (se) jelui și rezultatul ei; tînguire, vaiet, plîngere. Eu nu mai am fecior... spuse Vasile Crîngașu ca o jeluire. Fecior am avut... nu-l mai am. CAMILAR, TEM. 191. Veniți toți de ascultați... amară jeluire. ȘEZ. VIII 41.
jeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jeluiésc, imperf. 3 sg. jeluiá; conj. prez. 3 să jeluiáscă
jeluíre s. f., g.-d. art. jeluírii; pl. jeluíri
jeluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jeluiésc, imperf. 3 sg. jeluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. jeluiáscă
jeluíre s. f., g.-d. art. jeluírii; pl. jeluíri
JELUÍ vb. v. acuza aspira, căi, căina compătimi, denunța, deplânge, dori, învinovăți, învinui, jindui, năzui, pârî, plânge, pocăi, pofti, pretinde, reclama, regreta, râvni, spune, tinde, ținti, urmări, visa, viza.
JELUÍ vb. 1. a boci, a jeli, a plânge. (A ~ un mort.) 2. v. văita.
JELUÍRE s. v. văitat.
JELUÍRE s. v. bocire, jelire, plângere, plâns.
A SE JELUÍ mă ~iésc intranz. 1) A-și împărtăși neplăcerile cuiva; a se tângui; a se plânge; a se căina; a se jeli. 2) pop. A adresa o reclamație; a se plânge. /<sl. zălovati
jeluì v. 1. a se plânge întruna; 2. a da jalbă, a reclama. [Slav. JALOVATI].
jăluĭésc (est) și jeluĭésc (vest și L.V.) v. tr. (vsl. žalovati, a jăli, amestecat cu želati, a dori). Regret: jeluind greșala (Dos.). Acuz, reclam: l-aŭ jăluit de baniĭ ce le-aŭ luat (Nec.). V. intr. Regret: jeluind de cuvintele ce zise (Cod. Vor.). Doresc, mĭ-e dor: vulturul spre puiĭ săĭ jeluĭa (Cor.). Reclam: aŭ trimes boĭerĭ de aŭ jăluit la poartă (Nec.). V. refl. Mă plîng, reclam: mă jăluĭesc de ceva, cineva, că mi s’a furat ceva.
jeluĭésc V. jăluĭesc.
jelui vb. v. ACUZA. ASPIRA. CĂI. CĂINA. COMPĂTIMI. DENUNȚA. DEPLÎNGE. DORI. ÎNVINOVĂȚI. ÎNVINUI. JINDUI. NĂZUI. PÎRÎ. PLÎNGE. POCĂI. POFTI. PRETINDE. RECLAMA. REGRETA. RÎVNI. SPUNE. TINDE. ȚINTI. URMĂRI. VISA. VIZA.
JELUI vb. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a se lamenta, a (se) plînge, a se tîngui, a se văicări, a se văita, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.)
jeluire s. v. BOCIRE. JELIRE. PLÎNGERE. PLÎNS.
JELUIRE s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și depr.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire.

jeluire dex

Intrare: jelui
jelui 2 1 -i conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
jelui 1 1 -iesc conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: jeluire
jeluire substantiv feminin