JELÁNIE, jelanii, s. f. 1. Plângere, tânguire, jeluire. ♦ Cântec trist. 2. Jale1 (1), durere adâncă. 3. Doliu, durere mare. – Din sl. želanije.

JELÁNIE, jelanii, s. f. 1. Plângere, tânguire, jeluire. ♦ Cântec trist. 2. Jale1 (1), durere adâncă. 3. Doliu, durere mare. – Din sl. želanije.

JELÁNIE, jelanii, s. f. 1. Plîngere, tînguire. Titu Herdelea, ascultînd jelaniile învățătorului, se simțea aproape rușinat. REBREANU, R. I 101. Miron Juga deveni grav și mohorît auzind jelania arendașului. id. ib. 85. ♦ Vaiet, plînset, bocet. Nu se auzeau decît sughițurile de plîns și jelania tremurătoare a lui Alexiu. DUMITRIU, B. F. 69. Se făcu... o plîngere și o jelanie, de te luau fiori. ISPIRESCU, L. 177. (Cu pronunțare regională) Era un muget necurmat, o jălanie de vite de parcă venise sfîrșitul lumii. SANDU-ALDEA, U. P. 97. ◊ Fig. Se auzea, în liniștea dimineții, jelania liniștită a unei flașnete. ARDELEANU, D. 80. 2. (Rar) Durere adîncă, jale. (Cu pronunțare regională) Bietul om m-ascultă Cu jălanie... multă. CONACHI, P. 163. – Pronunțat: -ni-e.

jelánie (-ni-e) s. f., art. jelánia (-ni-a), g.-d. art. jelániei; pl. jelánii, art. jelániile (-ni-i-)

jelánie s. f. (sil. -ni-e), art. jelánia (sil. -ni-a), g. -d. art. jelániei; pl. jelánii, art. jelániile (sil. -ni-i- )

JELÁNIE s. v. bocet, doliu, jale, plângere, tânguire.

JELÁNIE ~i f. Stare sufletească apăsătoare cauzată de o pierdere irecuperabilă, de o situație disperată etc.; durere sufletească adâncă; jale [ G. D. jelaniei; Sil. -ni-e] /<sl. želanije

jelánie f. (vsl. želaniĭe. V. jălesc). Vechĭ. Cerere, dorință. Azĭ. Plîngere, lamentațiune, doliŭ: la moartea luĭ a fost mare jelanie. – În est jă-.

jelanie s. v. BOCET. DOLIU. JALE. PLÎNGERE. TÎNGUIRE.

jelánie, jelanii, s.f. – (reg.; înv.) Tristețe, plângere, doliu. – Din sl. želanije (Scriban, DEX, MDA).