JEG, jeguri, s. n. 1. Strat de murdărie pe pielea omului sau a animalelor; jip1, lip1. 2. (Reg.) Jar1. 3. (Reg.) Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jărăgai (2). – Din bg. žeg.

JEG, jeguri, s. n. 1. Strat de murdărie pe pielea omului sau a animalelor sau pe îmbrăcăminte; jip1; lip. 2. (Reg.) Jar1. 3. (Reg.) Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jărăgai (2). – Din bg. žeg.

JEG s. m. 1. Strat gros de murdărie pe pielea omului. Fața omului cu ochii cenușii părea îmbătrînită, brăzdată în cutele cele mai subțiri ale feței, cu jeg negru de ulei greu de uns motoare. DUMITRIU, N. 272. 2. (Regional) Jar, jărăgai (1). Bagă lanțu-a doua oară Colo-n jegul de sub pară. POP. 3. (Mold.) Fig. Jărăgai (2).

jeg s. n., pl. jéguri

jeg s. n., pl. jéguri

JEG s. v. murdărie.

JEG s. v. jar, jăratic, jărăgai.

jeg (jéguri), s. n. – 1. Jar, spuză. – 2. Murdărie, rapăn. Sl. žegŭ (Cihac, II, 157; Tiktin; Conev 62; Pușcariu, Dacor., VIII, 122), cf. rus. žeg „căldură”. Primul sens, rar, se păstrează încă în Banat și Trans. de Vest; cel de al doilea, este comun în Munt. – Der. jegos, adj. (murdar, răpănos). Este dublet de la jig (var. Olt. ojig, ojic), s. n. (fier, marcare a vitelor, marcă făcută cu fierul; arsură, piroză; anghină), din slov., sb. žig, cf. sl. žegati și žigati „a arde” (Cihac, II, 510, crede că sensul de „piroză” și cel de „anghină” provin din mag. gyik, ceea ce nu pare posibil fonetic); jip (var. jep), s. n. (jeg, murdărie), probabil prin încrucișarea lui jep sau jig cu lip (după Gáldi, Dict., 140, din mag. gyep); jigală (var. jivală, jihală, juvală, juhală), s. f. (vătrai), din rus. žigalo, rut. žihalo (Pușcariu, Dacor., VIII, 124); jiganie, s. f. (insectă; lighioană), probabil din sb. žiganja „înțepătură”, cf. rus. žigalka „muscă ce înțeapă” din sl. žuželica, după Miklosich, Lexicon, 201; din sl. žizek „insectă”, după Miklosich, Slaw. Elem., 22; din sl. živiti „a trăi”, cu finala de la dihanie, gînganie, după Tiktin și Scriban; de la jig cu suf. sl. -anie adăugat în rom., după Pușcariu, Dacor., VIII, 125; de la un sl. *žeganije „usturime”, după DAR); jigadină, s. f. (lighioană), încrucișare a lui jiganie, cu gadină, este cuvînt folosit de V. Voiculescu; jigăraie (var. jigăranie, jigoare, jighireală), s. f. (piroză, senzație de arsură; boală a cîinilor, ftizie), de la jig „piroză” cu diverse suf. (din sl. žigati „a arde”, după Tiktin; din bg. žegorĭ „cîine ce suferă de căldură” și din mag. zsigora „ardere”, după Pușcariu, Dacor., VIII, 123 și DAR); jigări, vb. refl. (a slăbi, a se sfriji), de la jigăraie sau jigoare, fiind efectul firesc al ftiziei (din mag. szigar „slab”, szigorodni „a slăbi”, după Cihac, II, 510 și DAR, cf. Philippide, Principii, 297); jigăreală, s. f. (slăbiciune fizică, lipsă de vlagă); țigărit, adj. (slab, jigărit), prin încrucișare cu ngr. τσιγαρίζω „a prăji, a arde”, cf. mr. țigărită „slabă”; jegăl, s. n. (piroză), din bg. žeglo; jigodie, s. f. (piroză; lighioană, termen depreciativ întrebuințat pentru animale în special pentru cîini), de la jig, prin intermediul unei der. puțin clare, probabil cu un suf. sl. (după Cihac, II, 510; Tiktin; DAR și Gáldi, Dict., 178, din mag. zsigora „ftizie a cîinilor”, explicație ce pare insuficientă fonetic); jigodit, adj. (ftizic); jigni, vb. (refl., despre grîu, a se încinge, a fermenta; refl., despre grăsimi, a rîncezi; a răni; a ofensa, a jigni), din sl. *zignuti „a arde”, cf. sb. žignuti „a înțepa” (var. jicni este un hiperurbanism care a interpretat pronunțarea greșită jigni drept greșeală similară celei de a pronunța ognă în loc de ocnă sau togmi în loc de tocmi); jigneală, s. f. (ofensă, insultă; usturime, mîncărime). Din rom. provin rut. dzigeraj (Miklosich, Wander., 14) și probabil mag. zsigora, de la forma trans. jigoare.

JEG ~uri n. Strat de murdărie, adesea unsuros, depus de mai mult timp pe piele sau pe îmbrăcăminte; lip; slin. /<bulg. žeg

jeg n. 1. materie gălbuie in lâna oilor; 2. murdăria de pe corp. [Cf. Slav. JEGŬ, arșiță, din JEGÕ, A arde (v. jig)].

jeg n., pl. urĭ (bg. žega, arșiță, pîrleală. Cp. și cu jig, jigăraĭe, jigodie). Munt. Slin, murdărie grasă de pele (lip) orĭ pe haĭne. Ban. Trans. Jar, jăratic.

JEG s. murdărie, necurățenie, (pop.) rapăn, scîrnăvie, slin, (înv. și reg.) măzăcie, tină, (reg.) im, izină, jip, lip, mînjeală, mîzgală, mocicoșag, moșcoleală, muruială, negru, (înv.) murdarlîc, necurăție, smîrdă. (Plin de ~ din cap pînă în picioare.)

jeg s. v. JAR. JĂRĂGAI. JERATIC.

jeg, jeguri, s.n. – (reg.) Murdărie, mizerie: „…umbla o femeie slabă, zdrențuroasă, săracă, cu mânurile și pticioarele tăte crăpate de jeg, desculță” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 137). ♦ (onom.) Jeg, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din sl. žegǔ „arșiță” < jego „a arde” (Șăineanu; Cihac, Tiktin, Conev, Pușcariu, cf. DER; MDA); din bg. žeg „arșiță, pârleală” (Scriban, DEX, MDA).

jeg, -uri, s.n. – Murdărie, mizerie. – Din sl. žegǔ, cf. rus. žeg.

jeg în gât expr. informator, denunțător.

jeg penal expr. (deț., peior.) individ dezorientat / murdar, neîngrijit; fără personalitate.