JÁLBĂ, jalbe, s. f. (Învechit și arhaizant) Petiție scrisă adresată unei autorități; plîngere, reclamație. Cîștiga binișor din jalbele oamenilor, fiindcă lucra mai ieftin, mai repede și chiar mai bine ca notarul. REBREANU, I. 82. Le-a făcut o jalbă lungă. NEGRUZZI, S. I 280. ◊ (Adesea în legătură cu verbul «a da») Am să mă plîng... să dau jalbă. COȘBUC, P. I 89. Dar, după o lungă vreme... Jalbă cîinele a dat. ALEXANDRESCU, P. 70. ◊ Expr. (Familiar; ironic sau glumeț) Cu jalba în proțap = cu reclamații ostentative și zgomotoase pentru orice nemulțumire, cît de mică. – Pl. și: jălbi (VISSARION, B. 375). – Variantă: jálobă (ALECSANDRI, T. 528, NEGRUZZI, S. I 225) s. f.