IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi.

IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti.

IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste pentru o persoană de sex opus; relații de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi.

IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană de sex opus. ♦ Refl. recipr. A avea relații sexuale cu o persoană de sex opus. 2. Tranz. și refl. recipr. A ține extrem de mult la cineva sau la ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti.

IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste pentru o persoană de sex opus; relații de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi.

IUBÍ, iubesc, vb. IV. Tranz. 1. A simți dragoste pentru o persoană de sex opus, a fi îndrăgostit de cineva; a avea relații de dragoste cu cineva. Oh, tu știi de bună seamă Că din suflet îl iubesc, Și tu știi că pătimesc Pentru Sandru, dragă mamă. COȘBUC, P. II 211. Te iubeam cu ochi păgîni. EMINESCU, O. I 192. Mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine. ALECSANDRI, P. A. 63. ◊ Absol. Pîn-eram de nu iubeam, Unde mă culcam, dormeam; Dar acum, de cînd iubesc, Nu pot să mă odihnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 12. ◊ Refl. reciproc. S-au dat a se iubi încă mai cu duioșie. SBIERA, P. 239. Hai, mîndro, să ne iubim, C-amîndoi ne potrivim, Și la ochi și la sprîncene, Ca doi porumbași la pene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. 2. A nutri un sentiment puternic de afecțiune (uneori și de admirație) pentru cineva; a ține foarte mult la cineva sau la ceva, a îndrăgi. A-și iubi patria. ▭ Nu ți-ai iubit poporul, maiestate! Sau nu l-ai înțeles – și e tot una. VLAHUȚĂ, O. A. 38. În tine iubesc lumea, prezent și viitor. ALECSANDRI, T. II 106. Obștea ne-a trimis... să-ți spunem că norodul nu te vrea, nici te iubește. NEGRUZZI, S. I 139. 3. (Învechit; urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A-i plăcea să... Judecători ce nu iubesc a li cînta cucul din față. CREANGĂ, A. 150. De vreme ce Alecu iubește mult a zugrăvi, de aceea, băbacă, te-aș ruga ca să-i tocmești un dascăl de zugrăvit. KOGĂLNICEANU, S. 86. În copilărie iubeam să mă opresc Pe murii mănăstirii. ALEXANDRESCU, M. 10.

IUBÍRE, iubiri, s. f. 1. Faptul de a iubi; sentiment de natură erotică pentru o persoană de sex opus; dragoste (2), amor. În sărbătorile acelea ale primăverii se dezvălui, o dată cu florile livezilor, și începutul iubirii lor. SADOVEANU, O. IV 59. Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei. NEGRUZZI, S. I 47. Mîndra-naltă și subțire E făcută spre iubire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 76. ◊ (Poetic) Iubirea mea nebună De-abia trezită-n zori, Adună Mănunchiuri mari de flori. TOPÎRCEANU, S. A. 50. Ești iubirea mea de-ntîi Și visul meu din urmă. EMINESCU, O. I 179. 2. Sentiment puternic de simpatie și de afecțiune pentru cineva; dragoste (1). Era ceva din duioșia și delicateța unei mame în iubirea pe care o avea Priboianu pentru Dan. VLAHUȚĂ, O. A. III 29. Îi mulțumi și, scoțînd din sîn... un mănunchi de flori bine mirositoare, i-l dete ca semn de iubire fiască. ISPIRESCU, L. 39. N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se înfiorează de-a ta spaimă, Baiazid! EMINESCU, O. I 147.

iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă

iubíre s. f., g.-d. art. iubírii; pl. iubíri

iubí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 sg. și pl. iubeáscă

iubíre s. f., g.-d. art. iubírii; pl. iubíri

IUBÍ vb. 1. a (se) îndrăgi, a (se) plăcea, (înv.) a (se) libovi. (L-a ~ de cum l-a văzut.) 2. (pop.) a se drăgosti. (Se ~ cu ea.) 3. v. plăcea.

IUBÍ vb. v. dori, jindui, pofti, râvni, voi, vrea.

IUBÍRE s. 1. amor, dragoste, (înv. și reg.) iboste, (înv.) libov. (~ dintre doi tineri.) 2. v. iubit. 3. v. dragoste. 4. v. patimă.

A (se) iubi ≠ a (se) urî

A iubi ≠ a urî

A se iubi ≠ a se urî

Iubire ≠ ură

iubí (iubésc, iubít), vb. – A fi îndrăgostit. – Var. (înv.) liubi. Sl. ljubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 151; DAR), cf. bg. ljubă, sl. ljubiti, rut. ljubyty, rus. ljubitĭ. Este cuvînt comun (ALR, I, 249). – Der. iubire, s. f. (dragoste); iubit, s. n. (dragoste); iubit, s. m. (persoană iubită, drăguț, amant); iubită, s. f. (amantă, ibovnică, drăguță); iubitor, adj. (care iubește); iubeț, adj. (pasionat); iubăreț, adj. (pasionat); (l)iuboste, s. f. (înv., dragoste), cu var. iboste, s. f. (dragoste), din sl. *ljubostĭ; libov, s. n., (înv., dragoste), din sl. *ljubovĭ, cf. bg. libov; libovi, vb. refl. (Bucov., a se desfăta, a se distra, a trîndăvi), din sl. ljubovati, cf. rus. ljubovati sja; ibovnic (var. libovnic), s. m. (amant, iubit), din sl. ljubovnikŭ, cf. bg. libovnik; ibovnică, s. f. (amantă, concubină, țiitoare); preaiubi, vb. (înv., a face dragoste), format pe baza sl. prĕljubiti.

A IUBÍ ~ésc tranz. 1) (persoane de sex opus) A trata cu sentimente de dragoste. 2) A trata cu un deosebit atașament sufletesc. A-și ~ țara. A-și ~ mama. /<sl. ljubiti

A SE IUBÍ mă ~ésc intranz. A avea relații de dragoste (cu cineva); a se drăgosti. /<sl. ljubiti

IUBÍRE ~i f. 1) v. A IUBI și A SE IUBI. 2) Sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus; dragoste; amor. 3) Atașament sufletesc (simpatie, prietenie, afecțiune) puternic față de cineva sau ceva. /v. a iubi

iubì v. 1. a avea inclinațiune pentru cineva; 2. a simți plăcere, a avea gust pentru ceva. [Slav. LĬUBITI].

iubire f. amor.

ĭubésc v. tr. (vechĭ lĭubesc, ca în Ps. S. 118, 140, d. vsl. lĭubiti, rudă cu lat. libére, a-țĭ plăcea să, și germ. lieben, a ĭubi. V. libov, ibovnic). Simt afecțiune, amiciție, gust, inclinațiune pentru cineva saŭ ceva, mĭ-e drag, îmĭ place: Romeo o ĭubea pe Julieta, părințiĭ ĭubesc copiiĭ, soldatu ĭubește patria, învățațiĭ ĭubesc știința. – Fam. e maĭ uzitat mĭ-e drag și îmĭ place.

ĭubíre f. Acțiunea de a ĭubi, amor, dragoste. Ĭubire de țară, patriotizm.

IUBI vb. 1. a (se) îndrăgi, a (se) plăcea, (înv.) a (se) libovi. (L-a ~ de cum l-a văzut.) 2. (pop.) a se drăgosti. (Se ~ cu ea.) 3. a-i plăcea. (~ să meargă la vînat.)

iubi vb. v. DORI. JINDUI. POFTI. RÎVNI. VOI. VREA.

IUBIRE s. 1. amor, dragoste, (înv. și reg.) iboste, (înv.) libov. (Un adînc sentiment de ~.) 2. (concr.) amor, dragoste, iubit, (Olt.) iub. (Tu ești ~ mea!) 3. afecțiune, dragoste. (Îl înconjura cu multă ~.) 4. pasiune, patimă. (~ de bani.)

L’AMOR CHE MOVE IL SOLE E L’ALTRE STELLE (it.) iubirea... mișcă Soarele și celelalte stele – Dante, „Paradisul”, 33, 145. Proslăvirea puterii universale a iubirii.

NEMO PATRIAM, QUIA MAGNA EST, AMAT SED QUIA SUA (lat.) nimeni nu-și iubește patria fiindcă este mare, ci pentru că este a sa – Seneca, „Epistulae”, 66, 26.

PAUCI QUOS AEQUUS AMAVIT IUPITER (lat.) puțini (sunt) cei pe care i-a iubit dreptul Iupiter – Vergiliu, „Eneida”, VI, 129-130. Referire la rarii muritori care, ocrotiți de Iupiter, au ieșit din Infern. Cu alte cuvinte, puțini sunt cei favorizați de soartă.

SI VIS AMARI, AMA! (lat.) dacă vrei să fii iubit, iubește! – Seneca, „Epistulae ad Lucilium”, IX, 6.

UT AMERIS AMABILIS ESTO (lat.) de vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire – Ovidiu, „Ars amandi”, 2, 519.

viteza iubirii expr. (tox.) amfetamină.