isprávă f., pl. ăvĭ (vsl. isprava, corecțiune, îndreptare. V. pravilă). Faptă, execuțiune (maĭ ales iron. saŭ fam.): Ce maĭ ispravă! N’aĭ făcut nicĭ o ispravă! Faptă vitejească: isprăvile luĭ Papură-Vodă. Execuțiune, sfîrșit, rezultat: a lăsa lucru fără ispravă (neterminat). A face un lucru de ispravă, a-l face bine și a-l termina. Om de ispravă, om serios, harnic.