iscălit definitie

24 definiții pentru iscălit

ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu.
ISCĂLÍT1 s. n. Faptul de a (se) iscăli. – V. iscăli.
ISCĂLÍT2, -Ă, iscăliți, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poartă iscălitura autorului sau emitentului. – V. iscăli.
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu.
ISCĂLÍT1 s. n. Faptul de a (se) iscăli. – V. iscăli.
ISCĂLÍT2, -Ă, iscăliți, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poartă iscălitura autorului sau emitentului. – V. iscăli.
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Intranz. și refl. A-și scrie numele sub textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc. (în semn de încuviințare, de recunoaștere, de admitere); a semna, a-și pune semnătura. Iscălim în cartea groasă a muzeului care poartă pe fiecare pagină impresii, însemnări, zeci și zeci de iscălituri. STANCU, U.R.S.S. 201. Iară el, Isaiia Teodorescu se iscălea. CREANGĂ, A. 135. Ei, fie! dacă-i așa... Iaca iscălesc. ALECSANDRI, T. I 320. ◊ Tranz. (Complementul indică textul sau documentul în discuție) Îl făcuseră... să iscălească... polițe. C. PETRESCU, Î. II 238. Mi-au spus curat că nu vor să iscălească raportul, pînă ce nu li s-o da cîte o mie de franci. VLAHUȚĂ, O. A. III 8. Vodă a iscălit constituția, văzîndu-se silit de popor. GHICA, A. 39.
ISCĂLÍT, -Ă, iscăliți, -te, adj. 1. (Despre texte, documente) Care poartă iscălitura autorului. Adeverință iscălită. 2. (Despre oameni) Al cărui nume este scris sub textul unui act oficial, al unei scrisori etc.; semnat. ♦ (Substantivat, articulat; învechit) Subsemnatul. Cu dreptate Iscălitul versuiește. CONACHI, P. 79.
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălít s. n.
iscălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. iscăleáscă
iscălít s. n.
ISCĂLÍ vb. 1. a semna, a subscrie, (rar) a subsemna, (înv.) a subiscăli. (A ~ un act, o scrisoare.) 2. a se semna, (pop.) a se scrie. (Te rog să te ~ aici.)
ISCĂLÍT s. v. iscălire.
ISCĂLÍT adj. semnat, subscris, (înv.) subsemnat. (Act ~.)
Iscălit ≠ anonim
iscălí (iscălésc, iscălít), vb. – A semna, a-și pune numele, semnătura. Origine incertă. După Tiktin (cf. Candrea; DAR; Scriban), de la formula de acceptare juridică azŭ iskalŭ „eu vreau” (din sl. iskati, cf. isca). După Cihac, II, 149 (cf. Șeineanu, Semasiol., 15), din sl. iskaljati „a păta”, cf. bg. iskaljam „a murdări”, datorită faptului că cea mai mare parte a iscăliturilor din vechime erau doar amprente ale degetului sau pete de cerneală. Ambele explicații par posibile. – Der. iscălitură, s. f. (semnătură), din part. iscălit (sec. XVII); iscălitor, adj. (semnatar), înv.
A ISCĂLÍ ~ésc 1. tranz. (acte, articole, cereri, scrisori etc.) A autentifica prin iscălitură; a adeveri prin semnătură; a semna. 2. intranz. A pune iscălitura sub un text, într-un registru sau într-un act oficial; a semna. /<sl. iskaljati, iskalu
iscălì v. a semna, a subscrie. [Slav. ISKALĬAȚI, a mânji: în vremile trecute, iscălitura celor ce nu știau carte se făcea prin punerea mâinii, a degetului sau a peceții; și mai târziu, pentru țărani a iscăli, mai cu seamă cu slove, era a pune talpa gâștii pe hârtie].
iscălésc v. tr. (vsl. iskalŭ, am cercetat, orĭ iskalĭati, a mînji, ca oameniĭ care, neștiind carte, iscălesc mînjind puțin hîrtia cu degetu pus în cerneală). Semnez, subsemnez, subscriŭ: a iscăli o scrisoare, o poliță. V. refl. Îmĭ scriŭ numele: proștiĭ se iscălesc pe toate zidurile.
ISCĂLI vb. 1. a semna, a subscrie, (rar) a subsemna, (înv.) a subiscăli. (A ~ un act, o scrisoare.) 2. a se semna, (pop.) a se scrie. (Te rog să te ~ aici.)
ISCĂLIT s. iscălire, semnare, subscriere, (rar) subsemnare. (~ unui act.)
ISCĂLIT adj. semnat, subscris, (înv.) subsemnat. (Act ~.)
iscălí, iscălesc. v. t. (friz.) a încerca să oprească sângele dintr-o tăietură, cu un creion sublimat.

iscălit dex

Intrare: iscăli
iscăli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: iscălit (adj.)
iscălit 1 adj. adjectiv
Intrare: iscălit (s.n.)
iscălit 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular