IROSÍ, irosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) consuma făcând risipă, a (se) cheltui în mod ușuratic, a (se) împrăștia în exces; a (se) pierde, a (se) risipi. ♦ Refl. (Despre oameni) A depune eforturi (mari și) inutile într-o anumită direcție. – Cf. a fierosi.

IROSÍ, irosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) consuma făcând risipă, a (se) cheltui în mod ușuratic, a (se) împrăștia în exces; a (se) pierde, a (se) risipi. ♦ Refl. (Despre oameni) A depune eforturi (mari și) inutile într-o anumită direcție. – Cf. a fierosi.

IROSÍ, irosesc, vb. IV. 1. Tranz. A consuma fâcînd risipă; (cu privire la bani, la avere) a cheltui în mod ușuratic; a risipi. Vaca, ca vaca; îmi irosea ogrinjii din căruță. CREANGĂ, P. 115. ◊ Fig. Sînt acuma de șaizeci de ani fără unul și din ei vreo patruzeci tot la țară i-am irosit. REBREANU, R. I 14. 2. Refl. Fig. A se răsfira, a se împrăștia în toate direcțiile; a dispărea, a se stinge. Stelele cerului se irosiră din albastrele adîncuri. GALACTION, O. I 286. Gîndurile pline de cruzime s-au irosit, iar durerea din trecut a rămas surdă în el. POPA, V. 341. Noaptea se irosi ca bruma toamnei în răsăritul soarelui. ARDELEANU, D. 126. Se irosește în aer, cucernic, busuiocul. IOSIF, PATR. 12.

irosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. irosésc, imperf. 3 sg. iroseá; conj. prez. 3 să iroseáscă

irosí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. irosésc, imperf. 3 sg. iroseá; conj. prez. 3 sg. și pl. iroseáscă

IROSÍ vb. 1. v. cheltui. 2. a pierde, a risipi, (pop.) a strica, (înv.) a istrăvi. (Nu ~ cartușele degeaba.)

IROSÍT adj. 1. v. cheltuit. 2. pierdut, risipit. (Timp ~ în zadar.)

A irosi ≠ a aduna, a economisi, a grămădi,

irosí (irosésc, irosít), vb. – A consuma, a cheltui, a prăpădi, a risipi. – Var. (f)i(e)rosi. Probabil de la afierosi „a risipi”, cu pierderea lui a- ca în (a)coperi, (a)menința, (a)mesteca etc. Pierderea lui f-, prin intermediul unei faze h-, este normală în fața lui i, cf. fi › hi, fier › hier, fireș › hireș etc. Cihac, II, 660 (urmat de DAR și Scriban) pleacă de la ngr. φυραίνω, aorist φύραισα „a se micșora”, care pare a se potrivi și mai puțin, formal și semantic. Der. propusă de Tiktin, de la ierosi „a consacra” < ngr. ἰερώνω (care este forma simplă de la afierosi) nu pare probabilă, întrucît acest cuvînt nu a avut nici o circulație populară. – Der. (f)iroseală, s. f. (risipă).

A IROSÍ ~ésc tranz. (bani, bunuri materiale) A face să se irosească; a risipi; a cheltui. /Orig. nec.

A SE IROSÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre bani, bunuri materiale) A se folosi în mod nechibzuit; a se consuma cu risipă. 2) (despre persoane) A se consuma, depunând eforturi mari și inutile. /Orig. nec.

irosì v. Mold. V. firosì: vaca ’mi irosia ogrinjii din căruță CR.

firosésc v. tr. (ngr. firéno [scris fyraino], aor. firesa, mă consum. V. sfirosesc). Consum, trec, risipesc, perd: se ducea la pădure s’aducă lemne, că taman le firosiserăm p’ale din curte. (VR. 1908, 12, 327). – În Mold. hirosesc: averile se hiroseaŭ dîndu-li-se cu picĭoru (Ghib.), și irosesc: șoariciĭ irosesc pînea. V. afierosesc.

irosésc, V. firosesc.

IROSI vb. 1. a arunca, a azvîrli, a cheltui, a împrăștia, a prăpădi, a risipi, a zvîrli, (livr.) a prodiga, (înv. și reg.) a prăda, (reg.) a mătrăși, a părădui, (Transilv.) a spesa, (înv.) a rășchira, (grecism înv.) a afierosi, (fig.) a înghiți, a mînca, a păpa, a toca. (Și-a ~ averea.) 2. a pierde, a risipi, (pop.) a strica, (înv.) a istrăvi. (Nu ~ cartușele degeaba.)

IROSIT adj. 1. cheltuit, prăpădit, risipit, (reg.) părăduit. (O avere ~.) 2. pierdut, risipit. (Timp ~ în zadar.)