ir definitie

2 intrări

29 definiții pentru ir

IR, iruri, s. n. (Pop.) Alifie pe care o prepară femeile la țară din diferite grăsimi, plante etc. – Din magh. ir.
IRÍDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: irídium s. n.] – Din fr. iridium.
IRÍDIUM s. n. v. iridiu.
IR, iruri, s. n. (Pop.) Alifie pe care o prepară femeile la țară din diferite grăsimi, plante etc. – Din magh. ir.
IRÍDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: irídium s. n.] – Din fr. iridium.
IRÍDIUM s. n. v. iridiu.
IR, iruri, s. n. (Popular) Medicament empiric pe care îl prepară de obicei femeile de la țară din diferite grăsimi, plante etc. V. alifie. Eu am un ir bun pentru așa răni. SADOVEANU, O. VII 148. Negustor de băcan, iruri, ghileală, sulimineală. CREANGĂ, P. 112.
IRÍDIU s. n. Metal greu, alb-argintiu, mai dur decît platina, cu temperatura de topire foarte înaltă; se întrebuințează, în stare pură, la fabricarea unor aliaje speciale. – Variantă: irídium (BARANGA, I. 169) s. n.
IRÍDIUM s. n. v. iridiu.
ir (pop.) s. n., pl. íruri
irídiu [diu pron. diu] s. n., art. irídiul; simb. Ir
ir s. n., pl. íruri
irídiu s. n. [-diu pron. -diu], art. irídiul; simb. Ir[1]
IR s. v. alifie, cremă, pomadă, unguent.
IRÍDIU s.n. Element chimic; metal rar, asemănător platinei, foarte dur și rezistent la acțiuni chimice. [Pron. -diu, var. iridium s.n. / < fr. iridium].
IRÍDIUM s.n. v. iridiu.
IRÍDIU s. n. metal rar, asemănător platinei, dur și rezistent la acțiuni chimice. (< fr. iridium)
ir (íruri), s. n. – Pomadă, unguent. Mag. ir (Cihac, II, 509; Gáldi 93). În Trans. și Mold.
IR ~uri n. pop. Alifie preparată la țară din diferite grăsimi și buruieni de leac. /ung. ir
IRÍDIU n. Metal alb-argintiu, foarte dur, având diferite întrebuințări (la fabricarea instrumentelor chirurgicale, etaloanelor de măsurat etc.). [Sil. -diu] /<fr. iridium[1]
ir n. Mold. Tr. alifie: negustor de iruri CR. [Ung. IR].
iridiu n. metal alb, descoperit în mineraiurile de platină.
ir n., pl. urĭ (ung. ir). Nord. Alifie.
*ir-, prefix, V. in-.
*irídiŭ n. (lat. științific iridium, d. lat. íris, íridis. E un cuv. făcut de chimistu englez Tennant. V. iris). Chim. Un metal argintiŭ bi- și tetravalent (descoperit la 1803) care se află într’unele minerale de platină și ale căruĭ disoluțiunĭ aŭ colorile curcubeuluĭ. Are o greutate atomică de 193.
ir s. v. ALIFIE. CREMĂ. POMADĂ. UNGUENT.
Ir, simbol chimic pentru iridiu.
IRÍDIU (< fr. {i}; {s} lat. iris, iridis „curcubeu”) s. n. Element chimic (Ir; nr. at. 77, m. at. 192,22, p. t. 2.410°C, p. f. 4.130°C); metal alb-argintiu din familia platinei, caracterizat printr-o mare duritate și rezistență chimică, întrebuințat la confecționarea termoelementelor, a creuzetelor, a etaloanelor pentru greutăți și lungimi (în aliaj cu platina), a vârfurilor de peniță pentru stilouri (în aliaj cu osmiu) etc. A fost descoperit de chimistul britanic S. Tennant în 1804.
KIM IR SEN (KIM IL SUNG) (1912-1994), om politic comunist nord-coreean. Președinte al Cabinetului de Miniștri (1948-1972). Președinte (1949-1966) și secretar general al C.C. (1966-1994) al Partidului Muncii din Coreea. Președinte al R.P.D. Coreene (1972-1994). Creatorul pe baza „ideilor ciuce” a socialismului de tip coreean. A încurajat cultul personalității sale căruia i-a dat dimensiuni paroxistice.

ir dex

Intrare: ir
ir substantiv neutru
Intrare: iridiu
iridiu substantiv neutru (numai) singular
  • pronunție: -dĭu
iridium substantiv neutru (numai) singular
Ir simbol