ipostas definitie

19 definiții pentru ipostas

IPOSTÁS s. n. v. ipostază.
IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] – Din fr. hypostase.
IPOSTÁS s. n. v. ipostază.
IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] – Din fr. hypostase.
IPOSTÁS s. n. v. ipostază.
IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. (Livresc) Stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare. Ar fi avut prilejul, rar în vremea lui, să-și vadă într-o singură clipă iubita în ipostaza oricărei vîrste ar fi dorit. CAMIL PETRESCU, O. II 83. Eu trec din traiul monoton În altă ipostază. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 68. – Variantă: ipostás (IBRĂILEANU, SP. CR. 15) s. n.
!ipostáză (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostázei; pl. ipostáze
ipostáză (situație, înfățișare) s. f. (sil. mf. -sta-), g.-d. art. ipostázei; pl. ipostáze
IPOSTÁZĂ s. 1. v. aspect. 2. v. situație. 3. v. împrejurare.
IPOSTÁS s.n. v. ipostază.
IPOSTÁZĂ s.f. 1. (La Platon) Fiecare dintre cele trei substanțe spirituale (individul – unul, intelectul și sufletul) care împreună cu materia constituie lumea inteligibilă. ♦ (În teologia creștină) Fiecare entitate a trinității. 2. (Gram.) Schimbare a categoriei gramaticale. 3. Stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare. [Var. ipostas s.n. / < fr. hypostase, cf. gr. hypostasis – ținere].
IPOSTÁZĂ s. f. 1. stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare. 2. (la Plotin) fiecare dintre treptele ierarhice ale principiului divin. 3. (în teologia creștină) fiecare entitate a trinității. (< fr. hypostase)
ipostás (-suri), s. n. – Stare, situație; aspect, înfățișare. Gr. ὑπόστασις (sec. XVIII). Este dublet al lui hipostază, s. f., din fr., care l-a înlocuit complet (DAR; Gáldi 202).
IPOSTÁZĂ ~e f. Stare sau situație în care se găsește cineva. [Sil. -po-sta-] /<sl. ipostas, ngr. hypostasis
ipostas n. substanță, persoană: D-zeu are trei ipostase și o singură natură.
*ipostáză f., pl. e (vgr. ῾ypóstasis, ceĭa ce e dedesupt, temelie, sediment, ființă, persoană). Med. Sediment, depozit (de ex., în urină). Teol. Ființă, persoană. – Vechĭ ipostás, n., pl. urĭ și e (ngr.). V. stat 1.
IPOSTA s. 1. aspect, chip, imagine, înfățișare, turnură. (Sub ce ~ se prezintă lucrurile?) 2. caz, circumstanță, condiție, conjunctură, împrejurare, postură, poziție, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~...) 3. circumstanță, împrejurare, moment, ocazie, prilej, situație. (O ~ nimerită.)
IPOSTÁS (< fr.) s. n. Persoană ♦ (în creștinism) Fiecare dintre persoanele Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), având o esență comună, dar atribute personale distincte.
ipostază, ipostaze s. f. 1. Stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare, chip; p. ext. fază. 2. (În neoplatonism, la pl.) Trepte ierarhice ale principiului divin. 3. (În creștinism, în forma ipostas) Fiecare dintre cele trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, sub care este înfățișat Dumnezeu. [Var.: ipostás s. n.] – Din gr. ipostasis, sl. ipostasĭ.

ipostas dex

Intrare: ipostază
ipostază substantiv feminin
  • silabisire: -sta-
ipostas