IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj. (Despre persoane) Care se arată altfel (de obicei mai bun) de cum este, care simulează sentimente pe care nu le are; prefăcut, fățarnic; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește fățărnicie. Se răsuci pe scaun, cu indignare ipocrită. C. PETRESCU, Î. I 10. Dar protestările lor erau ipocrite și mincinoase. BOLINTINEANU, O. 248. ◊ (Substantivat) Nadina socotea pe Tecla o ipocrită fără înțelegere pentru viața modernă. REBREANU, R. I 58. De ce voiești ca să mă faci Un ipocrit, care să spuie că n-are-n el nici o credință? MACEDONSKI, O. I 217.