INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.

INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.

INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. Făcut fără voie, neintenționat. Gest involuntar. ▭ Am simțit că gura mi se strîmba într-un surîs involuntar și trist. CAMIL PETRESCU, P. 21. ◊ (Adverbial) Lipan își pipăi involuntar cravata. C. PETRESCU, C. V. 9. Involuntar își încruntă ochii ș-o încrețitură adîncă îi crestă fruntea între sprîncene. VLAHUȚĂ, O. A. III 154.

involuntár adj. m., pl. involuntári; f. involuntáră, pl. involuntáre

involuntár adj. m., pl. involuntári; f. sg. involuntáră, pl. involuntáre

INVOLUNTÁR adj. neintenționat. (Un gest ~.)

Involuntar ≠ intenționat, voluntar, voit

INVOLUNTÁR, -Ă adj. Fără voință, fără voie, neintenționat. [Cf. fr. involontaire].

INVOLUNTÁR, -Ă adj. (și adv.) fără voie, neintenționat. (< fr. involontaire, lat. involuntarius)

INVOLUNTÁR ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) (despre acțiuni, fapte etc.) Care nu este rezultatul unui act voluntar; făcut fără participarea conștiinței sau a voinței; inconștient; mașinal; mecanic; automat. 2) (despre persoane) Care se află fără voie într-o anumită situație. /<fr. involontaire, lat. involuntarius

involuntar a. fără consimțirea voinței. ║ adv. fără voie.

*involuntár, -ă adj. (lat. in-voluntarius). Făcut fără voĭe, fără să vreĭ. Adv. M’am fript involuntar.

INVOLUNTAR adj. neintenționat. (Un gest ~.)