INVENTÁR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru cuprinzînd însemnarea tuturor obiectelor care alcătuiesc averea unei gospodării, instituții, întreprinderi etc.; p. ext. totalitatea acestor obiecte. Inventarul va cuprinde enumerarea, descrierea și prețuirea provizorie a bunurilor, la nevoie putîndu-se cere pentru prețuire părerea unui expert. B. O. 1953, 4. Să constate dacă nimeni... n-a înstrăinat ceva din inventar. C. PETRESCU, C. V. 50. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și a păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținînd unei gospodării sau întreprinderi. Inventar agricol v. agricol. Beneficiu de inventar v. beneficiu. ◊ Expr. A face inventarul (unui magazin) = a înscrie și evalua toate mărfurile dintr-un magazin. ♦ Fig. Listă exactă, analiză amănunțită. Dacă vom face astăzi inventarul substanțial și explicit al pericolelor de traducțiune, credem că astfel ne vom fi îndeplinit cu totul datoria noastră pentru viitor. ODOBESCU, S. II 362. – Variantă: (învechit) inventáriu, inventarii (NEGRUZZI, S. I 10), s. n.

INVENTÁRIU s. n. v. inventar.

INVENTÁRIU s. n. v. inventar.

*inventár n., pl. e, și riŭ n. (lat. inventarium, d. in-vehire, -ventum, a găsi, a descoperi). Descriere amănunțită a uneĭ averĭ (mobile, alte obĭecte, titlurĭ, hîrtiĭ ș. a.): inventariu uneĭ succesiunĭ. Evaluare scrisă a mărfurilor și altor valorĭ dintr’o prăvălie pentru constatarea cîștiguluĭ și perderiĭ: negustoru e obligat să-șĭ facă inventaru cel puțin o dată pe an. Instrumentar: inventar agricol. Beneficiŭ de inventar, facultate pe care o are un moștenitor de a nu plăti datoriile succesiuniĭ de cît pînă la concurența valoriĭ bunurilor pe care urmează să le primească. Fig. Supt beneficiŭ de inventar, cu rezerva de a verifica.