INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A sezisa, a înțelege, a pătrunde repede, în mod intuitiv, în esența problemelor, fenomenelor etc. [Oamenii din popor] intuiau că Pușkin fusese un mare poet al poporului rus și că opera lui va dăinui peste veacuri. STANCU, U.R.S.S. 146.

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă

intuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. intuiáscă

INTUÍ vb. 1. a ghici, a întrevedea, a întrezări, a prevedea, a sesiza, (fig.) a mirosi, a pătrunde. (A ~ desfășurarea evenimentelor.) 2. v. presimți, a simți, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea să se întâmple.) 3. v. sesiza.

INTUÍ vb. IV. tr. A înțelege, a pătrunde ceva prin intuiție, pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței acumulate. [P.i. -iesc, conj. -iască, ger. -ind. / < intuiție].

INTUÍ vb. tr. a înțelege, a pătrunde ceva prin intuiție, pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței acumulate. (< it. intuire, lat. intueri)

A INTUÍ ~iésc tranz. (esența lucrurilor sau fenomenelor) A înțelege prin intuiție. /Din intuiție

INTUI vb. 1. a ghici, a întrevedea, a întrezări, a prevedea, a sesiza, (fig.) a mirosi, a pătrunde. (A ~ desfășurarea evenimentelor.) 2. a anticipa, a presimți, a simți, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea să se întîmple.) 3. a înțelege, a sesiza, (livr.) a priza, (fig.) a dibui, a mirosi, a prinde, (înv. fig.) a pricepe. (I-a ~ intențiile.)