INTRÁ2, íntru,
vb. I.
Intranz. I. (Despre ființe)
1. A trece din afară înăuntru, a merge dintr-un loc deschis într-unul închis (sau considerat ca atare); a se introduce, a se băga. ◊
Expr. A intra în spital = a se interna. (Parcă) a intrat în pământ = a dispărut fără urmă. A intra în pământ (de rușine) = a-i fi foarte rușine.
2. Fig. A pătrunde, a se vârî, a ajunge la... A intra în amănunte. ◊
Expr. A-i intra cuiva în voie = a-i face cuiva (toate) gusturile, a-i face pe plac. (
Fam.) A(-i) intra cuiva (pe) sub piele = a câștiga bunăvoința cuiva prin fel de fel de mijloace.
3. A participa, a se băga, a se amesteca; a lua parte la o activitate. ◊
Expr. A intra într-o belea (sau încurcătură, impas, necaz) = a avea de îndurat un necaz (sau o încurcătură etc.). A intra în horă = a începe să ia parte la o acțiune. A intra în vorbă cu cineva =
a) a începe o discuție cu cineva;
b) (
pop.) a lega relații de prietenie, de dragoste cu o persoană de sex opus. A intra de serviciu = a începe garda la o unitate militară, la un spital etc. A intra în război (sau în luptă, în acțiune etc.) = a începe războiul (sau lupta etc.). ♦ A ajunge, a apuca (sau a fi pe punctul să ajungă, să apuce) o vârstă, o epocă etc.
4. (Urmat de determinări introduse prin
prep. „în” sau „la”) A îmbrățișa o îndeletnicire; a se angaja într-o slujbă.
5. A adera, a se înscrie, a fi admis într-o organizație, într-o asociație etc.
II. (Despre lucruri, fenomene, idei etc.)
1. A pătrunde, a se înfige, a se băga; a străbate. Acul intră în pânză. Lumina intră pe fereastră.
2. Fig. A-și face loc, a se strecura; a ajunge în... ◊
Loc. vb. A intra boala în cineva (sau în oasele cuiva) = a se îmbolnăvi. A intra frica (sau groaza, spaima) în cineva (sau în oasele, în inima cuiva) = a se înfricoșa, a se îngrozi. ◊
Expr. N-a intrat vremea (sau n-au intrat zilele) în sac = mai este timp, n-a trecut vremea. A intra în (sau sub) stăpânirea cuiva = a ajunge în puterea cuiva. A-i intra (cuiva ceva) în sânge = a deveni un obicei, un act reflex, o necesitate. A intra în sufletul cuiva =
a) a plictisi pe cineva cu amabilitățile sau cu insistențele;
b) a deveni drag cuiva.
3. A avea loc; a încăpea. Cartea intră în servietă. ♦ (
Mat.) A se cuprinde de un anumit număr de ori în alt număr.
4. (Despre materiale) A fi necesar, a trebui într-o anumită proporție spre a realiza un anumit produs. La acest palton intră stofă multă. ♦ A face parte integrantă (din ceva).
5. (În
expr.) A intra la spălat = (despre țesături sau obiecte textile) a-și micșora dimensiunile prin spălare. A intra la apă =
a) (despre țesături sau obiecte textile) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă;
b) (despre oameni) a ajunge într-o situație neplăcută, grea.
6. (Despre o lege, un pact etc.; în
expr.) A intra în vigoare = a căpăta putere, a deveni aplicabil.
7. A începe executarea unei părți dintr-o bucată muzicală. [
Var.: (
pop.)
întrá vb. I] –
Lat. intrare.