INTROSPÉCȚIE, introspecții, s. f. Observare și interpretare a propriilor stări și dispoziții mentale și emoționale; autoobservare. – Din fr. introspection.

INTROSPÉCȚIE, introspecții, s. f. Analizare a vieții psihice proprii; autoobservare. ♦ Studiu psihologic bazat pe această metodă. – Din fr. introspection.

INTROSPÉCȚIE, introspecții, s. f. Metodă de bază a psihologiei empirice burgheze constînd din contemplarea internă, din observarea subiectivă a fenomenelor propriei conștiințe; studiu, analiză psihologică bazată pe această metodă. Lungile introspecții, menite să motiveze situațiile, îngreuiază pe alocuri desfășurarea narațiunii. V. ROM. noiembrie 1953, 297.

!introspécție (-tros-pec-ți-e/-tro-spec-) s. f., art. introspécția (-ți-a), g.-d. art. introspécției; pl. introspécții, art. introspécțiile (-ți-i-)

introspécție s. f. (sil. -ți-e; mf. -spec-), art. introspécția (sil. -ți-a), g.-d. art. introspécției; pl. introspécții, art. introspécțiile (sil. -ți-i-)

INTROSPÉCȚIE s. (PSIH.) autoobservare.

INTROSPÉCȚIE s.f. Metodă psihologică bazată pe observarea propriilor trăiri psihice; autoobservare. [Gen. -iei, var. introspecțiune s.f. / cf. fr. introspection < lat. intro – înăuntru, spectio – privire].

INTROSPÉCȚIE s. f. observare subiectivă a fenomenelor propriei conștiințe; autoobservare, autoanaliză. ◊ studiu psihologic bazat pe această metodă. (< fr. introspection)

INTROSPÉCȚIE ~i f. Observație asupra fenomenelor propriei conștiințe. [G.-D. introspecției; Sil. -in-tro-spec-ți-e] /<fr. introspection

INTROSPECȚIE s. (PSIH.) autoobservare.