INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f. Persoană căreia îi place să facă intrigi (1), băgînd zîzanie între oameni. Acest intrigant face fel de fel de mișelii. CARAGIALE, O. III 14. Strivi acest furnicar de intriganți. NEGRUZZI, S. I 275. Curteni, adecă... intriganți, care știu pe monarh așa de bine a-l purta. BUDAI-DELEANU, Ț. 357. ◊ (Adjectival) Fals, intrigant, șiret, ar fi fost periculos dacă natura nu i-ar fi refuzat mijloacele intelectuale. BOLINTINEANU, O. 414. ♦ Tip de erou negativ într-o piesă de teatru. Intrigantul umblă ce umblă, patru acte d-a rîndul, dar în sfîrșit, în actul al cincilea, i se înfundă și lui. CARAGIALE, O. III 228.