Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru intranzitiv

INTRANZIT├ŹV, -─é, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauz─â c─â ac╚Ťiunea lui nu se exercit─â ├«n mod nemijlocit asupra unui obiect. ÔÇô Din fr. intransitif, lat. intransitivus.
INTRANZIT├ŹV, -─é, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauz─â c─â ac╚Ťiunea lui nu se exercit─â ├«n mod nemijlocit asupra unui obiect. ÔÇô Din fr. intransitif, lat. intransitivus.
INTRANZIT├ŹV, -─é, intranzitive, adj. (Gram.; despre verbe) A c─ârui ac╚Ťiune nu se r─âsfr├«nge direct asupra unui obiect. ┬źA merge┬╗, ┬źa sta┬╗ s├«nt verbe intranzitive.
intranzit├şv adj. m., pl. intranzit├şvi; f. intranzit├şv─â, pl. intranzit├şve
intranzit├şv adj. m. tranzitiv
Intranzitiv Ôëá tranzitiv
INTRANZIT├ŹV, -─é adj. (Despre verbe) A c─ârui ac╚Ťiune nu trece direct asupra unui obiect. [Var. intransitiv, -─â adj. / cf. fr. intransitif, lat. intransitivus].
INTRANZIT├ŹV, -─é adj. 1. (despre verbe) a c─ârui ac╚Ťiune nu se exercit─â direct asupra unui obiect. 2. (log., mat.) rela╚Ťie ~─â = rela╚Ťie ├«n care nu se transmite un anumit raport de la primul la ultimul termen prin intermediul celorlal╚Ťi termeni. (< fr. intransitif, lat. intransitivus)
INTRANZIT├ŹV ~─â (~i, ~e) gram. (despre verbe) Care exprim─â o ac╚Ťiune ce nu trece direct asupra unui obiect. /<fr. intransitif, lat. intransitivus
intransitiv a. Gram. se zice de verbele care nu pot avea pasiv.
*intransit├şv, -─â adj. (lat. in-transitivus). Gram. Care nu e transitiv, care nu se poate construi cu acuzativu, care nÔÇÖare pasiv, neutru, ca: mor, dorm, vin. Adv. ├Än mod intransitiv: verbu ÔÇ×intinerescÔÇŁ se ├«ntrebuin╚Ťeaz─â ╚Öi intransitiv.
INTRANZIT├ŹV, -─é adj. (cf. fr. intransitif, lat. intransitivus): ├«n sintagma verb intranzitiv (v.).

Intranzitiv dex online | sinonim

Intranzitiv definitie

Intrare: intranzitiv
intranzitiv adjectiv