INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

INTRANZITÍV, -Ă, intranzitive, adj. (Gram.; despre verbe) A cărui acțiune nu se răsfrînge direct asupra unui obiect. «A merge», «a sta» sînt verbe intranzitive.

intranzitív adj. m., pl. intranzitívi; f. intranzitívă, pl. intranzitíve

intranzitív adj. m. tranzitiv

Intranzitiv ≠ tranzitiv

INTRANZITÍV, -Ă adj. (Despre verbe) A cărui acțiune nu trece direct asupra unui obiect. [Var. intransitiv, -ă adj. / cf. fr. intransitif, lat. intransitivus].

INTRANZITÍV, -Ă adj. 1. (despre verbe) a cărui acțiune nu se exercită direct asupra unui obiect. 2. (log., mat.) relație ~ă = relație în care nu se transmite un anumit raport de la primul la ultimul termen prin intermediul celorlalți termeni. (< fr. intransitif, lat. intransitivus)

INTRANZITÍV ~ă (~i, ~e) gram. (despre verbe) Care exprimă o acțiune ce nu trece direct asupra unui obiect. /<fr. intransitif, lat. intransitivus

intransitiv a. Gram. se zice de verbele care nu pot avea pasiv.

*intransitív, -ă adj. (lat. in-transitivus). Gram. Care nu e transitiv, care nu se poate construi cu acuzativu, care n’are pasiv, neutru, ca: mor, dorm, vin. Adv. În mod intransitiv: verbu „intineresc” se întrebuințează și intransitiv.

INTRANZITÍV, -Ă adj. (cf. fr. intransitif, lat. intransitivus): în sintagma verb intranzitiv (v.).