intimidare definitie

2 intrări

22 definiții pentru intimidare

INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.
INTIMIDÁRE, intimidări, s. f. Faptul de a (se) intimida. – V. intimida.
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid, a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.
INTIMIDÁRE, intimidări, s. f. Faptul de a (se) intimida. – V. intimida.
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. (Cu privire la o persoană) A face să devină timid, a insufla teamă; a speria, a încurca, a zăpăci. Frumusețea ei... mă intimida. GALACTION, O. I 98. Liniștea Anei îl intimida. VLAHUȚĂ, O. A. III 122. ◊ Refl. Se intimidează înaintea a tot ce e mare. C. PETRESCU, Î. II 58.
INTIMIDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) intimida; înfricoșare.
intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidáre s. f., g.-d. art. intimidắrii; pl. intimidắri
intimidá vb., ind. prez. 1 sg. intimidéz, 3 sg. și pl. intimideáză
intimidáre s. f., g.-d. art. intimidării; pl. intimidări
INTIMIDÁ vb. 1. v. fâstâci. 2. a (se) speria, (rar) a (se) timora. (Îl ~ greutatea rolului.)
INTIMIDÁRE s. 1. v. fâstâcire. 2. v. fâstâceală. 3. speriere, (rar) timorare. (~ cuiva.)
A (se) intimida ≠ a (se) îmbărbăta, a (se) încumeta, a îndrăzni, a (se) încuraja
INTIMIDÁ vb. I. tr., refl. A (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci. [< fr. intimider, cf. lat., it. intimidare].
INTIMIDÁRE s.f. Acțiunea de a intimida și rezultatul ei; speriere, înfricoșare. [< intimida].
INTIMIDÁ vb. tr., refl. a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci. (< fr. intimider)
A INTIMIDÁ ~éz tranz. A face să se intimideze. /<fr. intimider
A SE INTIMIDÁ mă ~éz intranz. A deveni timid; a fi cuprins de un sentiment de rușine, de jenă; a se sfii; a se rușina; a se jena; a se stingheri; a se stânjeni. /<fr. intimider
intimidà v. 1. a băga frică în cineva; 2. a se speria.
*intimidéz v. tr. (fr. intimider, d. timide, timid). Inspir frică (dar nu așa de mult cum se înțelege pin înfricoșez): copiiĭ s’aŭ intimidat cînd aŭ văzut fața serioasă a profesoruluĭ lor.
INTIMIDA vb. 1. a se fîstîci, a se încurca, a se zăpăci, (reg.) a se teșmeni, a se ului, (Transilv.) a se îngăimăci, (Olt., Munt. și Transilv.) a se rătuti, (fig.) a se pierde. (Ce te-ai ~ așa?) 2. a (se) speria, (rar) a (se) timora. (Îl ~ greutatea rolului.)
INTIMIDARE s. 1. fîstîceală, zăpăceală, (Olt.) rătuteală. (Stare de ~.) 2. speriere, (rar) timorare. (~ cuiva.)

intimidare dex

Intrare: intimida
intimida verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: intimidare
intimidare substantiv feminin