intimare definitie

2 intrări

13 definiții pentru intimare

INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.
INTIMÁRE, intimări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a intima și rezultatul ei; avertizare. – V. intima.
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.
INTIMÁRE, intimări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a intima și rezultatul ei; avertizare. – V. intima.
intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimá vb., ind. prez. 1 sg. intiméz, 3 sg. și pl. intimeáză
intimáre s. f., pl. intimări
INTIMÁ vb. I. tr. 1. A pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate. 2. (Jur.) A chema în judecată, a cita în fața unei jurisdicții superioare. [< lat. intimare, cf. fr. intimer].
INTIMÁRE s.f. Acțiunea de a intima și rezultatul ei; avertizare, punere în vedere. [< intima].
INTIMÁ vb. tr. 1. a pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate. 2. (jur.) a chema în judecată, a cita în fața unei jurisdicții superioare. (< fr. intimer, lat. intimare)
intimà v. 1. a declara cu autoritate: a intima un ordin; 2. a cita înaintea unei Curți de apel.
*intimațiúne f. (lat. intimátio, -ónis). Acțiunea de a intima. – Și -áție și -áre.
*intiméz v. tr. (lat. intimo, -áre, d. intimus, intim). Notific cu autoritate: a intima cuĭva un ordin. Jur. Chem la judecată p. apel.

intimare dex

Intrare: intima
intima verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: intimare
intimare substantiv feminin