intestin definitie

23 definiții pentru intestin

INTESTÍN1, intestine, s. n. Parte a tubului digestiv, la oameni și la mamifere situată între stomac și anus, fiind alcătuită din două părți distincte; maț. – Din fr. intestin, lat. intestinum.
INTESTÍN2, -Ă, intestini, -e, adj. Care se petrece într-un organism social; intern, lăuntric. Frământări intestine. – Din fr. intestin, lat. intestinus.
INTESTÍN1, intestine, s. n. Parte a aparatului digestiv, la oameni și la unele animale, care are formă de tub și care se întinde de la stomac până la anus, fiind alcătuită din două părți distincte; maț. – Din fr. intestin, lat. intestinum.
INTESTÍN2, -Ă, intestini, -e, adj. (Livr.) Care se produce în interior, care are loc înăuntru; intern, lăuntric. Frământări intestine. – Din fr. intestin, lat. intestinus.
INTESTÍN1, intestine, s. n. Parte a aparatului digestiv, la oameni și la animale, în formă de tub, care pleacă de la stomac și ajunge pînă la anus; maț. ◊ Intestinul subțire = partea mai subțire și mai lungă a intestinului, care începe de Ia stomac. Din stomac, mîncarea trece în intestin și anume în intestinul subțire. ANATOMIA 100. Intestinul gros = ultima parte a intestinului, mai groasă și mai scurtă, care continuă intestinul subțire.
INTESTÍN2, -Ă, intestini, -e, adj. (Livresc, rar) Care se produce în interiorul unui stat, al unui colectiv etc.; lăuntric. Căderea lui Mihai fu semnalul încetării luptelor... din afară și începutul luptelor intestine. HOGAȘ, DR. II 167.
intestín2 s. n., pl. intestíne
intestín1 adj. m., pl. intestíni; f. intestínă, pl. intestíne
intestín s. n., pl. intestíne
intestín adj. m., pl. intestíni; f. sg. intestínă, pl. intestíne
INTESTÍN s. (ANAT.) maț.
INTESTÍN adj. v. intern.
INTESTÍN s.n. Parte a aparatului digestiv în formă de tub care se întinde între pilor și anus; (pop.) maț. [< fr. intestin, it. intestino, cf. lat. intestinum].
INTESTÍN1 s. n. parte a aparatului digestiv, în formă de tub, între pilor și anus. (< fr. intestin, lat. intestinum)
INTESTIN2, -Ă adj. dinăuntru, din interior; intern. (< fr. intestin, lat. intestinus)
INTESTÍN1 ~e n. (la oameni și la unele animale) Parte a aparatului digestiv în formă de tub, cuprinsă între stomac și anus; maț. /<fr. intestin, lat. intestinum
INTESTÍN2 ~ă (~i, ~e) livr. Care are loc în interiorul unui organism social; intern. /<fr. intestin, lat. intestinum
intestin a. care e sau se petrece în interior: mațe intestine. ║ n. maț lung cam de 8 ori cât corpul și în care pătrund alimentele după ieșirea lor din stomac: intestinul subțire și cel gros.
*intestín, -ă adj. (lat. intestinus, d. intus, în ăuntru [stînd]). Interior, intern: lupte intestine. S. n., pl. e (lat. intestinus). Anat. Maț, tubu de la stomah pînă la orificiu anal. (El se împarte în supțire și gros. Cel gros se împarte și el în treĭ: cáecum, cólon și réctum). V. digestiune.
INTESTIN s. (ANAT.) maț.
intestin adj. v. INTERN.
INTESTÍN1 (< fr., lat.) s. n. (ANAT.) Parte a tubului digestiv, la om și la mamifere, care este cuprinsă între stomac și anus; (pop.) maț. ◊ I. subțire = prima porțiune a i., care are la om 6-8 m și se împarte în duoden, jejun și ileon. În i. subțire se termină digestia alimentelor și se efectuează absorbția substanțelor nutritive în sânge. ◊ I. gros = ultima porțiune a i., care are la om 1,40-1,70 m, fiind împărțit în cec, colon și rect. În i. gros se absoarbe apa și se formează materiile fecale.
INTESTÍN2, (< fr., lat.) adj. (Livr.) Care se petrece într-un organism social; intern.

intestin dex

Intrare: intestin (adj.)
intestin 1 adj. adjectiv
Intrare: intestin (subst.)
intestin 2 s.n. substantiv neutru