intentare definitie

2 intrări

15 definiții pentru intentare

INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.
INTENTÁRE, intentări, s. f. Acțiunea de a intenta și rezultatul ei. – V. intenta.
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.
INTENTÁRE, intentări, s. f. Acțiunea de a intenta și rezultatul ei. – V. intenta.
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A intenta (un) proces (cuiva) = a da (pe cineva) în judecată. Proces pentru restituire de salar, intentat de Ministerul de Justiție. VLAHUȚĂ, O. A. III 22.
intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentáre s. f., g.-d. art. intentắrii; pl. intentắri
intentá vb., ind. prez. 1 sg. intentéz, 3 sg. și pl. intenteáză
intentáre s. f., g.-d. art. intentării; pl. intentări
INTENTÁ vb. I. tr. A introduce, a porni o acțiune (juridică). ◊ A intenta (un) proces (cuiva) = a face (cuiva) un proces. [< fr. intenter, it., lat. intentare].
INTENTÁRE s.f. Acțiunea de a intenta. [< intenta].
INTENTÁ vb. tr. (jur.) a introduce, a porni o acțiune. (< fr. intenter, lat. intentare)
A INTENTÁ ~éz tranz. jur. (procese) A întreprinde împotriva cuiva. /<fr. intenter, lat. intentare
intentà v. a întreprinde, a face: a intenta un proces.
*intentéz v. tr. (lat. in-tentare, frecŭentativ d. in-téndere, a întinde. V. a-tentez, tentez). Jur. Îndrept contra cuĭva o acuzațiune, daŭ în judecată: a intenta proces cuĭva (saŭ contra cuĭva).

intentare dex

Intrare: intenta
intenta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: intentare
intentare substantiv feminin