intențiune definitie

17 definiții pentru intențiune

INTÉNȚIE, intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins. Fără intenție = involuntar. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau, loc. prep., cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Formă a vinovăției unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intențiúne s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.
INTENȚIÚNE s. f. v. intenție.
INTÉNȚIE, intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins. Fără intenție = involuntar, fără să vrea. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau, loc. prep., cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Atitudine psihică a unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intențiúne s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.
INTENȚIÚNE s. f. v. intenție.
INTÉNȚIE, intenții, s. f. Gînd de a face ceva; proiect. V. plan. Își simțea subminat curajul militar prin intențiile ei de fugă. REBREANU, R. II 63. Numai nu înțeleg cine v-a putut spune Că aveam... intenții așa bune. ALEXANDRESCU, P. 163. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau loc. prep. cu intenția de a...) = cu gîndul, în dorința de a... Ieri seară am fost la bal, cu intenția mai mult să întîlnesc pe Frosa și să-i cer socoteală pentru farsa ce mi-a făcut. BOLINTINEANU, O. 382. ◊ Expr. A avea intenția să... = a intenționa, a avea de gînd să... A face cuiva proces de intenții v. proces.
inténție (-ți-e) s. f., art. inténția (-ți-a), g.-d. art. inténției; pl. inténții, art. inténțiile (-ți-i-)
inténție s. f. (sil. -ți-e), art. inténția (sil. -ți-a), g.-d. art. inténției; pl. inténții, art. inténțiile (sil. -ți-i-)[1]
INTÉNȚIE s. 1. calcul, gând, idee, plan, proiect, socoteală, (înv. și reg.) propus, (înv.) cuget, duh, propozit, săvârșit, socotință, (fam.) combinație. (Nu și-a putut realiza ~.) 2. v. vedere.[1]
INTENȚIE s.f. 1. Dorință, plan, gând de a întreprinde ceva. 2. (Jur.) Atitudine psihică a cuiva care-și dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i sau acceptându-i efectele. [Gen. -iei, var. intențiune s.f. / cf. fr. intention, lat. intentio].
INTENȚIÚNE s.f. v. intenție.
INTÉNȚIE s. f. 1. dorință, plan, gând de a întreprinde ceva. 2. (jur.) atitudine psihică a cuiva care-și dă seama de caracterul ilicit al faptei sale. (< fr. intention, lat. intentio)
INTÉNȚIE ~i f. 1) Pornire interioară conștientă, însoțită de un efort volitiv (de a înfăptui ceva); gând. ◊ A avea ~i serioase (cu) a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să se căsătorească. 2) Plan premeditat (de a realiza ceva). [G.-D. intenției] /<fr. intention, lat. intentio, ~onis[1]
intenți(un)e f. 1. pornire sufletească către un scop, voință determinată: intențiunea lui e ca...; 2. proiect, rezoluțiune: cunosc intențiunile voastre.
*intențiúne f. (lat. inténtio, -ónis, d. in-téndere, a întinde, a gîndi la, V. a-tențiune, tensiune). Scop, gînd, plan, rezoluțiune de a face ceva, voință determinată: intențiunea nu e destulă pentru creat delictu, intențiunile luĭ eraŭ bune. Cu intențiune, intenționat, cu scop, într’adins, anume. – Și -énție.
INTENȚIE s. 1. calcul, gînd, idee, plan, proiect, socoteală, (înv. și reg.) propus, (înv.) cuget, duh, propozit, săvîrșit, socotință, (fam.) combinație. (Nu și-a putut realiza ~.) 2. proiect, vedere. (Ce ai în ~?)
INTENȚIE. Subst. Intenție, gînd, dorință, năzuință, năzuire (rar), aspirație, aspirare, voință, voie, vrere; scop, țel, țintă, scop final, obiectiv (fig.), obiect. Vis, visare, ideal; iluzie. Proiect, plan, schiță, perspectivă (fig.), program. Încercare, încercat, probare, probă, probăluire (înv. și reg.); tendință, pornire; tentativă. Premeditare, premeditație (înv.), plănuire, punere la cale. Promisiune, făgăduială, făgăduință, juruire (înv. și reg.), angajament, angajare, asigurare, încredințare. Doritor, voitor, rîvnitor, aspirant, visător. Adj. Intenționat, cu intenție, intențional, bine (rău) intenționat; premeditat, pus la cale, deliberat, voit, gîndit, plănuit; planificat. Vb. A intenționa, a avea intenția, a avea intenții serioase cu..., a avea de gînd, a avea în vedere, a plănui, a pune la cale, a premedita, a urzi, a unelti. A urmări un scop, a tinde către ceva, a ținti (fig.), a dori, a năzui, a aspira (fig.), a rîvni, a visa. A planifica, a programa, a proiecta, a concepe. A încerca, a căuta să..., a întreprinde, a face tentative de...; a proba, a probălui (înv. și reg.). A-și pune în cap, a-și pune în gînd, a-l bate (a-l paște) gîndul, a pune (cuiva) gînd rău. A se angaja, a-și lua un angajament, a se obliga; a făgădui, a promite, a jurui (înv. și reg. ). A destina, a sorti, a meni, a predestina. Adv. (În mod) intenționat, voit, deliberat, cu intenție, înadins, dinadins. V. dorință, inițiativă, încercare, promisiune.
A DEJUCA INTENȚIILE CUIVA a întoarce șpilul, a lua (cuiva) porumbelul de pe foc, a-i tăia (cuiva) zarurile.

intențiune dex

Intrare: intenție
intențiune
intenție substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e