Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

24 defini╚Ťii pentru insult─â

INSULT├ü, ins├║lt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insult─â; a ofensa, a jigni. ÔÇô Din fr. insulter, lat. insultare.
INS├ÜLT─é, insulte, s. f. Cuv├ónt sau fapt─â injurioas─â la adresa cuiva; ofens─â, jignire, injurie. ÔÇô Din fr. insulte.
INSULT├ü, ins├║lt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insult─â; a ofensa, a jigni. ÔÇô Din fr. insulter, lat. insultare.
INS├ÜLT─é, insulte, s. f. Cuv├ónt sau fapt─â injurioas─â la adresa cuiva; ofens─â, jignire, injurie. ÔÇô Din fr. insulte.
INSULT├ü, ins├║lt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva (prin vorbe sau fapte) o insult─â; a oc─âr├«, a ofensa, a jigni. M-a insultat!... Ai s─â te duci imediat s─â-i ceri socoteal─â. ARGHEZI, P. T. 132. ÔŚŐ Fig. ╚śi ale b─âtr├«ne╚Ťei albi plete insult├«nd. BOLINTINEANU, O. 203.
INS├ÜLT─é, insulte, s. f. Atac prin vorbe sau, mai rar, prin fapte ├«mpotriva unei persoane, cu inten╚Ťia de a o umili, de a o ├«njosi; ocar─â, jignire, injurie, ofens─â. Colonelul Rusescu mi╚Öc─â nemul╚Ťumit must─â╚Ťile sub insult─â. DUMITRIU, B. F. 122. Lu─â pozi╚Ťia de drep╚Ťi... convins c─â alte insulte vor urma. SAHIA, N. 87. S─â m─â spele de insulte nu m─â-ncerc s─â fac apel La un veac ce nu coprinde dec├«t patim─â ├«n el. MACEDONSKI, O. I 119.
insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insult─â s. f., g.-d. art. ins├║ltei; pl. ins├║lte
insultá vb., ind. prez. 1 sg. insúlt, 3 sg. și pl. insúltă
ins├║lt─â s. f., g.-d. art. ins├║ltei; pl. ins├║lte
INSULTÁ vb. v. jigni.
INSÚLTĂ s. v. jignire.
INSULTÁ vb. I. tr. A aduce (cuiva) o insultă; a jigni. [P.i. insúlt, 3,6 -tă. / < fr. insulter, cf. lat. insultare].
INSÚLTĂ s.f. Jignire, ofensă. [< fr. insulte].
INSULT├ü vb. tr. a aduce (cuiva) o insult─â; (fig.) a brava cu insolen╚Ť─â. (< fr. insulter)
INSULT─é s. f. jignire, ofens─â, injurie. (< fr. insulte)
A INSULTÁ insúlt tranz. (persoane) A trata cu insulte; a înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a ofensa. /<fr. insulter, lat. insultare
INS├ÜLT─é ~e f. Vorb─â sau fapt─â care lezeaz─â demnitatea sau reputa╚Ťia cuiva; jignire; ofens─â; injurie. [G.-D. insultei] /<fr. insulte
insult├á v. a oc─âr├« cu fapta sau cu vorba, a ofensa pe fa╚Ť─â.
insult─â f. 1. ofensare cu vorbe sau fapte; 2. atac brusc.
*ins├║lt, a -├í v. tr. (lat. in-sultare, d. saltare, a s─âlta. V. exult, re-zult). Ultragiez, spun cu─şva cuvinte injurioase. Fig. Fam. Acest orator insult─â auzu oamenilor, vorbe╚Öte foarte prost.
*ins├║lt─â f., pl. e (fr. insulte, d. mlat. insultus, insult─â, sa┼ş derivat d. verbu a insulta). Ac╚Ťiunea de a insulta, vorb─â injurioas─â adresat─â cu─şva.
INSULTA vb. a jigni, a ofensa, a ultragia, (livr.) a invectiva, a vexa, (pop.) a sudui, (fig.) a atinge, a r─âni, (livr. fig.) a leza.
INSULT─é s. afront, injurie, jignire, ocar─â, ofens─â, ru╚Öine, umilin╚Ť─â, (livr.) ultraj, vexa╚Ťiune, (pop.) hul─â, sudalm─â, suduitur─â, (├«nv.) b─âs─âu, dosad─â, ├«nfruntare, necinste, obid─â, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare.

Insult─â dex online | sinonim

Insult─â definitie

Intrare: insult─â
insult─â substantiv feminin
Intrare: insulta
insulta verb grupa I conjugarea I