INSTITÚȚIE, instituții, s. f. 1. Organ sau organizație care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Formă de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Instituția căsătoriei. 3. Organizație care desfășoară o activitate de interes internațional. [Var.: instituțiúne s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

INSTITUȚIÚNE s. f. v. instituție.

INSTITÚȚIE, instituții, s. f. 1. Organ sau organizație (de stat) care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Formă de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Instituția căsătoriei. 3. Organizație care desfășoară o activitate de interes internațional. [Var.: instituțiúne s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

INSTITUȚIÚNE s. f. v. instituție.

INSTITÚȚIE, instituții, s. f. 1. (Adesea cu determinări care-i arată specificul) Ansamblu de servicii, cu funcționarii respectivi, avînd în competința sa o anumită ramură de activitate (economică, culturală etc.). Nici un alt oraș din lume nu are atîtea școli și atîtea instituții de cultură ca Moscova. STANCU, U.R.S.S. 100. 2. Formă de organizare a raporturilor sociale, repetate și tipizate potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate și oglindind caracterul istoric al orînduirii societății respective. Instituția căsătoriei. ▭ Instituțiile politice noi, create în concordanță cu ideile înaintate, servesc pentru înlăturarea prin forță a vechilor relații de producție pentru a da cîmp liber dezvoltării forțelor de producție. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 338, 1/2.

institúție (-ți-e) s. f., art. institúția (-ți-a), g.-d. art. institúției; pl. institúții, art. institúțiile (-ți-i-)

institúție s. f. (sil. -ți-e), art. institúția (sil. -ți-a), g.-d. art. institúției; pl. institúții, art. institúțiile (sil. -ți-i-)[1]

INSTITÚȚIE s. unitate, (astăzi rar) așezământ, (înv.) stabiliment, tocmeală. (~ publică.)[1]

INSTITÚȚIE s.f. 1. Formă de organizare a unor raporturi sociale – politice, juridice etc. – parte a suprastructurii. 2. Organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care cuprinde o anumită activitate, care îmbrățișează un anumit domeniu etc. ♦ Așezământ. [Gen. -iei, var. instituțiune s.f. / cf. fr. institution, lat. institutio].

INSTITUȚIÚNE s.f. v. instituție.

INSTITÚȚIE s. f. 1. formă de organizare a unor raporturi sociale, parte a suprastructurii. 2. organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care desfășoară o anumită activitate. ◊ așezământ. (< fr. institution, lat. institutio)

INSTITÚȚIE1 ~i f. Organ sau unitate (de stat) care îndeplinește anumite funcții (administrative, economice, politice, cultural-educative etc.) sau cuprinde un anumit domeniu de activitate. [G.-D. instituției; Sil. -ți-e] /<fr. institution, lat. institutio, ~onis[1]

INSTITÚȚIE2 ~i f. Totalitate a normelor juridice referitoare la o anumită categorie de relații sociale. ă căsătoriei. [G.-D. instituției; Sil. -ți-e] /<fr. institution, lat. institutio, õnis[1]

instituți(un)e f. 1. instituire; 2. lucru instituit, așezământ: pioasă instituțiune; 3. casă de educațiune: instituțiune de surdo-muți.

*instituțiúne f. (lat. institútio, -ónis). Instituire. Lucru instituit, așezămînt, fundațiune, stabiliment (școală, bibliotecă, azil ș. a.). – Și -úție.

INSTITUȚIE s. unitate, (înv.) așezămînt, stabiliment, tocmeală. (~ publică.)