inspirare definitie

2 intrări

24 definiții pentru inspirare

INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.
INSPIRÁRE, inspirări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) inspira și rezultatul ei. – V. inspira.
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A face să se nască în conștiința cuiva un gând, un sentiment, o hotărâre; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice; a insufla (2). 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A-și găsi un izvor de inspirație (2) în...; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.
INSPIRÁRE, inspirări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) inspira și rezultatul ei. – V. inspira.
INSPIRÁ2, inspír, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) A trage, a inhala aer în plămîni. Cantitatea totală de aer pe care omul o poate inspira în timpul celei mai profunde inspirații constituie capacitatea vitală a plămînilor. ANATOMIA 85.
INSPIRÁ1, inspír, vb. I. 1. Tranz. A provoca o inspirație1, a face să se nască în conștiința cuiva un gînd, un sentiment, o hotărîre, un impuls, un anumit fel de a acționa, de a gîndi; a insufla (2). Dacă n-ar fi la mijloc seriozitatea și solemnitatea sentimentului ce mi-ați inspirat, ar trebui să rîd. GALACTION, O. I 335. O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi. EMINESCU, O. I 120. Tînăr, vesel și, încă de atunci, cunoscut prin farmecul... muzei ce-l inspiră. ODOBESCU, S. III 21. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din», «de la») A-și găsi un izvor de inspirație în...; a lua pildă, învățătură; a se orienta, a se conduce după... Ceaikovski... s-a inspirat din muzica populară rusă. STANCU, U.R.S.S. 86. Conu Leonida cunoaște istoria contemporană a Europei, din care se inspiră în concepțiile sale politice generale și în cele cu privire la patria sa. IBRĂILEANU, S. 70.
INSPIRÁRE1 s. f. (Învechit) Inspirație1. Numai aici, în această influență directă, poate fi vorba de inspirare, de imitare artistică. GHEREA, ST. CR. III 185. Ați avut o frumoasă inspirare cînd ați scris versurile ce mi-ați trimis. ALECSANDRI, S. 48.
INSPIRÁRE2, inspirări, s. f. Acțiunea de a inspira2; inspirație2.
inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspiráre (rar) s. f., g.-d. art. inspirắrii; pl. inspirắri
inspirá vb., ind. prez. 1 sg. inspír, 3 sg. și pl. inspíră
inspiráre s. f., g.-d. art. inspirării; pl. inspirări
INSPIRÁ vb. a aspira, a trage. (~ cu nesaț aerul în piept.)
INSPIRÁ vb. v. sugera.
INSPIRÁ vb. I. 1. tr. A trage aer în plămâni. 2. tr. (Fig.) A face să se nască, să pătrundă în mintea, în sufletul cuiva (un sentiment, o idee etc.); a sugera. 3. refl. A lua anumite idei, informații etc. dintr-un anumit loc. [P.i. inspír. / < fr. inspirer, it., lat. inspirare].
INSPIRÁRE s.f. (Rar) Acțiunea de a (se) inspira. [< inspira].
INSPIRÁ vb. I. tr. 1. a trage aer în plămâni. 2. (fig.) a stârni, a provoca în mintea, în sufletul cuiva un sentiment, o idee etc.; a sugera, a însufleți. II. refl. a lua anumite idei, informații etc. dintr-o anumită sursă. (< fr. /s’/inspirer, lat. inspirare)
A INSPIRÁ inspír tranz. 1) (aer) A trage în plămâni în procesul respirației; a inhala; a aspira. 2) (gânduri, sentimente, idei etc.) A face să apară în minte; a insufla. [Sil. in-spi-] /<fr. inspirer, lat. inspirare
A SE INSPIRÁ mă inspír intranz. A împrumuta gânduri, idei, mijloace de expresie, elemente, folosindu-le în procesul de elaborare a unei opere; a lua în calitate de izvor de inspirație. [Sil. in-spi-] /<fr. inspirer, lat. inspirare
inspirà v. 1. a face să intre aerul în plămâni; 2. fig. a face să nască o cugetare, un sentiment: inspirați copiilor iubirea muncii; 3. a da entuziasm: vederea oceanului mă inspiră; 4. a primi inspirațiuni.
*inspír, a v. tr. (lat. in-spiro, -áre. V. a-spir, suspin). Suflu ca să intre în pept: a inspira aer în peptu unuĭ om scăpat de la înec. Fig. Însuflu. Fac să se nască un sentiment, o cugetare, un plan: a inspira copiilor ĭubirea de muncă, de adevăr, de patrie. Entusiazmez: călătoriile mă inspiră. V. refl. Îmĭ ĭaŭ ideĭ: poetu se inspiră din singurătate.
*inspirațiúne f. (lat. inspirátio, -ónis). Intrarea aeruluĭ în plămînĭ. Fig. Sfat, sugestiune: a lucra pin inspirațiunea cuĭva. Starea sufletuluĭ aflat supt influența directă a uneĭ puterĭ supranaturale: inspirațiune profetică. Entusiazm creator, dezlegarea imediată a uneĭ probleme mult timp cugetate: poet plin de inspirațiune. Lucru inspirat: inspirațiunile genĭuluĭ. – Și -áție și -áre.
INSPIRA vb. a aspira, a trage. (~ cu nesaț aerul în piept.)
inspira vb. v. SUGERA.

inspirare dex

Intrare: inspira
inspira verb grupa I conjugarea I
Intrare: inspirare
inspirare substantiv feminin