inocenta definitie

31 definiții pentru inocenta

INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.
INOCÉNȚĂ, inocențe, s. f. Curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. ♦ (Ir.) Naivitate, simplitate; ignoranță. – Din fr. innocence, lat. innocentia.
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.
INOCÉNȚĂ, inocențe, s. f. Curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. ♦ (Ir.) Naivitate, simplitate; ignoranță. – Din fr. innocence, lat. innocentia.
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Nevinovat, curat la suflet, candid; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește nevinovăție, curățenie sufletească. Știa că bolnavul redevine un copil, cu toate poftele și mulțumirile inocente ale unui copil. C. PETRESCU, Î. II 47. Fata dormea fericită, cu surîsul ei inocent pe buze. BART, E. 161. Clară E privirea-ți inocentă sub a genelor umbrire. EMINESCU, O. I 51. Un zîmbet... atît de inocent trecu peste fața lui. id. N. 34. ◊ (Adverbial) Sorbind cu deliciu ceaiul... ei își petrec inocent timpul! CARAGIALE, O. III 141. 2. Fig. (Ironic) Naiv, simplu; ignorant. O ia cu mine prea de sus, de sus de tot... zice că sînt inocent în materie. GHEREA, ST. CR. III 204.
INOCÉNȚĂ s. f. 1. Nevinovăție; curăție sufletească, candoare. Am pierdut chiar amintirea inocenței de-altădată. MACEDONSKI, O. I 11. Paloarei tale raza inocenței eu i-am dat. EMINESCU, O. I 29. După acuzarea femeii acesteia, judecătorii începură a se îndoi despre inocența mea. BOLINTINEANU, O. 407. 2. Fig. (Ironic) Naivitate, simplitate; ignoranță.
inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte
*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocénță s. f., g.-d. art. inocénței
inocént adj. m., pl. inocénți; f. sg. inocéntă, pl. inocénte
inocénță s. f., g.-d. art. inocénței
INOCÉNT adj. 1. v. nevinovat. 2. v. ingenuu. 3. candid, cast, feciorelnic, fecioresc, neprihănit, nevinovat, pudic, virgin, virginal, (înv.) nestricat, prost, vergur, (fig.) curat, imaculat, neîntinat, nepătat, pur, serafic, (înv. fig.) neatins, prea-curat. (Un surâs ~.)
INOCÉNȚĂ s. 1. v. nevinovăție. 2. v. ingenuitate. 3. candoare, castitate, feciorie, neprihănire, nevinovăție, pudicitate, pudoare, virginitate, (înv.) smerenie, vergurie, (fig.) curățenie, imaculare, neîntinare, puritate, (înv. fig.) curăție. (~ zâmbetului ei.)
Inocent ≠ vinovat, stricat
Inocență ≠ culpabilitate, vină, vinovăție
INOCÉNT, -Ă adj. 1. Nevinovat, curat, naiv; candid. 2. (Ironic) Simplu; ignorant. [< fr. innocent, it. innocente, lat. innocens].
INOCÉNȚĂ s.f. Nevinovăție, curățenie; candoare. [Cf. fr. innocence, it. innocenza, lat. innocentia].
INOCÉNT, -Ă adj. 1. nevinovat, curat, naiv; candid. 2. (ir.) simplu, ignorant. (< fr. innocent, lat. innocens)
INOCENTÁ, inocentéz, vb. I. Tranz. A declara (pe cineva) nevinovat, a-l prezenta ca neștiutor; a dezvinovăți, a justifica. (< fr. innocenter)
INOCÉNȚĂ s. f. curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. ◊ (ir.) naivitate, simplitate; ignoranță. (< fr. innocence, lat. innocentia)
INOCÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu face nici un rău; predispus să facă numai bine; curat la suflet; candid. 2) Care crede orice din cauza ignoranței sau a lipsei de experiență; credul; naiv. 3) Care nu este vinovat de nimic; curat la suflet; candid; neprihănit; nevinovat. 4) Care nu poate fi condamnat; nevinovat. Faptă ~tă. /<fr. innocent, lat. innocens, ~ntis
INOCÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter inocent; curățenie sufletească; neprihănire; candoare; nevinovăție. 2) Vorbă sau faptă de om inocent; naivitate. [G.-D. inocenței] /<fr. innocence, lat. innocentia
inocent a. nevinovat.
inocență f. nevinovăție.
*inocént, -ă adj. (fr. innocent, lat. innocens, -éntis, nevătămător, d. in-, ne, și nocére, a vătăma). Nevinovat, lipsit de culpă: acuzatu fu recunoscut inocent (saŭ ca inocent). Lud, simplu, naiv, candid, neștiutor de răŭ: un copil inocent. Fără răutate: glumă inocentă. Benign, inofensiv: remediŭ inocent. Jocurĭ inocente, micĭ jocurĭ de societate. Sfințiĭ inocențĭ (saŭ ca subst. inocențiĭ), ceĭ 14,000 de pruncĭ ucișĭ din ordinu luĭ Irod, care spera că va fi ucis și Hristos pintre eĭ, după cum zice evanghelistu Mateĭ.
*inocénță f., pl. e (lat. in-nocentia). Nevinovăție, lipsă de culpă: inocența unuĭ acuzat. Simplicitate, naivitate, candoare: inocența copiilor. Lipsă de răutate: inocența uneĭ glume. Benignitate, inofensivitate: inocența unuĭ remediŭ. Cu inocență, cu naivitate: a spune cu inocență o enormitate.
INOCENT adj. 1. nevinovat, (înv. și pop.) negreșit. (Acuzat ~.) 2. candid, credul, ingenuu, naiv, neștiutor. (O ființă ~.) 3. candid, cast, feciorelnic, fecioresc, neprihănit, nevinovat, pudic, virgin, virginal, (înv.) nestricat, prost, vergur, (fig.) curat, imaculat, neîntinat, nepătat, pur, serafic, (înv. fig.) neatins, preacurat. (Un surîs ~.)
INOCENȚĂ s. 1. nevinovăție. (S-a dovedit ~ acuzatului.) 2. candoare, credulitate, ingenuitate, naivitate. (E de-o ~ dezarmantă.) 3. candoare, castitate, feciorie, neprihănire, nevinovăție, pudicitate, pudoare, virginitate, (înv.) smerenie, vergurie, (fig.) curățenie, imaculare, neîntinare, puritate, (înv. fig.) curăție. (~ zîmbetului ei.)
INOCENȚĂ. Subst. Inocență, nevinovăție, candoare, ingenuitate, virginitate (fig.), puritate (fig.), curățenie (fig.), curăție (înv.), neprihănire; naivitate, simplitate. Castitate, virtute, feciorie, virginitate, fetie. Cinste, onestitate. Adj. Inocent, nevinovat, candid, plin de candoare, ingenuu, pur (fig.), virgin (fig.), virginal (fig.), feciorelnic (fig.), fecioresc (fig.), curat (fig.), neprihănit, nepătat (fig.), neîntinat; naiv, simplu. Cast, virtuos, feciorelnic, fecioresc, virgin, virginal. Cinstit, onest. Vb. A fi inocent (nevinovat), a nu avea nici o vină. A rămîne curat (nevinovat, pur). Adv. Cu inocență, cu nevinovăție; (în mod) nevinovat, inocent. V. cinste, moralitate, pudoare.
inocentá vb. I A dezvinovăți, a declara (pe cineva) nevinovat; a reabilita ◊ „Televiziunea noastră a acordat celor de mai sus spații ample, mult prea mari, desigur pentru a-i inocenta pe cei în cauză pentru trecutul mai îndepărtat și pentru a spăla în acest fel de păcate întreaga nomenclatură.” Expres 30 III5 IV 90 p. 6 (din fr. innocenter; D. Urițescu CV 77)

inocenta dex

Intrare: inocent
inocent adjectiv
Intrare: inocență
inocență substantiv feminin
Intrare: inocenta
inocenta verb grupa I conjugarea a II-a