INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

INJÚRIE, injurii, s. f. 1. Infracțiune care constă în atingerea onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, gesturi sau acte jignitoare; insultă, jignire (gravă), invectivă. 2. (Rar) Acțiune cu efect vătămător. – Din lat. injuria. Cf. fr. injure.

INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

INJÚRIE, injurii, s. f. 1. Infracțiune care constă în atingerea adusă onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, gesturi sau acte jignitoare; insultă, jignire (gravă), invectivă. 2. (Rar) Acțiune cu efect vătămător. – Din lat. injuria. Cf. fr. injure.

INJÚRIE, injurii, s. f. 1. Jignire, insultă, cuvînt prin care se exprimă o insultă. Socoate că i se aduce o injurie de neiertat dacă nu i se face pe dată loc. CAMIL PETRESCU, O. I 240. Îi trebuia o frază tare, obraznică, aproape o injurie, și o găsi. SANDU-ALDEA, D. N. 239. 2. (Rar) Acțiune cu efect vătămător. Părea că Cerul, pe figura-i slabă, A pus stigmatul dragostei și-al urii... O frunte devastată de furtună Și de-ale vremii nobile injurii. TOPÎRCEANU, S. A. 100.

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)

injúrie (-ri-e) s. f., art. injúria (-ri-a), g.-d. art. injúriei; pl. injúrii, art. injúriile (-ri-i-)

injuriá vb., ind. prez. 1 sg. injuriéz, 3 sg. și pl. injuriáză

injúrie s. f. (sil. -ri-e), art. injúria (sil. -ri-a), g.-d. art. injúriei; pl. injúrii, art. injúriile (sil. -ri-i-)

INJURIÁ vb. v. insulta, jigni, ofensa, ultragia.

INJÚRIE s. v. jignire.

INJÚRIE s.f. 1. Jignire, insultă. 2. (Rar) Acțiune cu efect vătămător. [< fr. injure, cf. lat. iniuria – nedreptate].

INJURIÁ vb. tr. a aduce cuiva injurii; a insulta; a ofensa, a jigni. (< fr. injurier)

INJÚRIE s. f. jignire gravă, insultă, invectivă. (< după lat. iniuria, fr. injure)

INJÚRIE ~i f. 1) Vorbă sau faptă care lezează demnitatea sau reputația cuiva; insultă; ofensă. 2) Ofensă gravă, adusă cuiva în public; afront. [Sil. -ri-e] /<fr. injure, lat. injuria

injurie f. 1. vorbă ocărătoare; 2. fig. pagubă cauzată: injuriile timpului.

*injúrie f. (lat. in-juria, nedreptate, insultă, d. jus, júris, drept, s. n.). Insultă, ultragiŭ cu fapta saŭ cu vorba. Fig. Injuria anilor, semnele care arată îmbătrînirea (zbîrciturile, căderea păruluĭ ș. a.). Injuriile aeruluĭ, vîntu, ploaĭa ș. a.

INJURIE s. afront, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.)